HomeSocial

Culiță Tărîță, sprijin pentru enoriașii de la Mărgineni

(P)

Paraclisul Sf. Petru a ars, vineri noaptea, cu tot cu casa parohială. Preotul paroh abia a reușit să-și salveze familia din incendiu. Culiță Tărîță a promis sprijin pentru refacerea lăcașului de cult.

 

Credincioșii din parohia Mărgineni II au trecut prin grea cumpănă vineri noaptea, după ce paraclisul Sf. Petru, în care se oficiau slujbele creștine, a fost mistuit de flăcări, cu tot cu casa parohială care era la etaj. Probabil de la un scurtcircuit, incendiul a izbucnit după miezul nopții, s-a extins rapid și părintele paroh Daniel Voicu abia a avut timp să-și salveze familia. Copilul cel mic a suferit arsuri la un picior, dar va fi bine.
Nu știe nimeni de la ce-a pornit. La ora unu și ceva am auzit zgomote, băteau cîinii, m-am trezit și-am fugit încoace. Părintele trăgea clopotele. Am scos de dedesubt icoane, covoare, materiale, scaune, preșuri… Le-am dat afară. Sus era plin de foc, nu s-a putut intra„, povestește un localnic.

Întreaga comunitate este întristată de necazul care s-a abătut asupra sa, dar nu va rămîne mult timp fără loc de închinăciune întrucît Culiță Tărîță a promis că va sprijini refacerea construcției. „Necazurile vin peste oameni. S-a întîmplat nenorocirea ca paraclisul de la Mărgineni II să ardă. Părintele era cu familia sus, la etaj. Bine că nu s-a întîmplat nenorocire mai mare. O să punem cu toții umărul să refacem acest obiectiv ortodox și ne rugăm la Dumnezeu să ne ierte pentru greșelile pe care le facem. Trebuie să-i aducem mulțumire lui Dumnezeu că ne ține pe pămînt. Oamenii cu suflet se văd la necaz„, a spus Culiță Tărîță.

Preotul Daniel Voicu a fost rugat să facă un necesar de materiale, iar Culiță Tărîță a promis că în cel mult o săptămînă va trimite primele materiale necesare pentru reconstrucția paraclisului: „Punem umărul, că de aceea suntem creștini. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu voința noastră, într-un timp scurt refacem totul. Ferească Dumnezeu de necazuri mai mari! Oamenii s-au mobilizat să curețe locul, noi vom sprijini cu tot ce putem. Așa-i la biserică, trebuie să te duci să pui umărul. Dacă într-un sat n-ai biserică și școală, n-ai nimic. Oamenii nu trebuie să fie descurajați, că în viață se mai întîmplă și necazuri. Important e să ne ajutăm unii pe alții„.

Primarul de Mărgineni, Ion Surdu, a promis de asemenea ajutor pentru preot și reconstruirea lăcașului de cult, din bugetul local urmînd să fie alocată suma de 20.000 de lei.

S-a pierdut tot. S-a distrus aproape în totalitate, incendiul s-a extins foarte repede, nu prea am putut salva nimic. Bucuria mare este că familia a fost salvată, cu ajutorul lui Dumnezeu. A fost mîna lui Dumnezeu. Sperăm ca în curînd oamenii din parohie să se reîntoarcă la paraclis, la slujbe. Am mai avut o mare bucurie că domnul Tărîță a venit în mijlocul nostru și ne-a promis tot sprijinul de care dînsul este capabil. Îi mulțumim mult pe această cale, mai ales că timpul știm că este foarte prețios pentru dînsul, că ne-a ascultat, că a venit la noi și ne-a promis ajutorul său. Mulțumim și domnului primar și tuturor celor care, măcar prin rugăciune, ne-au fost aproape„, a spus părintele Daniel Voicu.

Comentarii

WORDPRESS: 0