HomeSocialSanatate

Cu medicamente de acasă, la Spitalul Roman

Pacienţi internaţi la Spitalul Roman sunt nevoiţi să îşi cumpere o parte din medicamente sau de materiale sanitare. Conducerea spitalului spune că acei bani nu se recuperează.

Sistemul sanitar românesc este la fel de bolnav precum pacienţii săi. Banii nu sunt niciodată suficienţi pentru numărul mare de bolnavi şi nevoile medicale ale acestora. Nu de puţine ori, pacienţi internaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman sunt nevoiţi să îşi cumpere cele necesare, fie că sunt medicamente sau materiale sanitare.

Deşi există posibilitatea legală ca pacienţii să poată da unitatea sanitară în judecată, pentru a-şi recupera banii cheltuiţi pe medicamente şi materiale sanitare pe parcursul internării lor, până în acest moment nimeni nu a intentat un astfel de proces Spitalului Roman. „Nu sunt medicamente de strictă şi maximă urgenţă. Prioritatea a fost să aprovizionăm farmacia spitalului, în limita bugetului, astfel încât, în majoritatea cazurilor, medicaţia «dătătoare de viaţă» să fie asigurată. Dacă pacientul mai doreşte să suplimenteze cu ceva, sau să mai cumpere o vitamină, este alegerea lui”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul general al spitalului.

În primele trei luni ale anului, unitatea sanitară romaşcană a cheltuit 1.178.308,98 de lei pe medicamente, ceea ce a însemnat, în medie, aproximativ 170 de lei pentru fiecare dintre cei 6.944 de pacienţi internaţi, bani care, de multe ori, s-au dovedit a fi insuficienţi pentru a acoperi costurile tratamentului fiecăruia.

Pe lângă lipsa medicamentelor uzuale, există, în acest moment, la Spitalul Roman, şi o lipsă a unor produse farmaceutice, a unor substanţe de maximă urgenţă, cauzată de lipsa lor din depozitele firmelor din întreaga ţară. Este vorba despre amiodaronă, o substanţă care este folosită la problemele cardio-vasculare, precum şi pentru pacienţii care au suferit un infarct miocardic. Practic, din punct de vedere medical, această substanţă nu poate fi înlocuită, iar medicii sunt nevoiţi să folosească alte metode de tratament pentru bolnavii respectivi. Momentan, există în depozite o lipsă de fraxiparină, un anticoagulant de urgenţă, folosit în multiple situaţii, pentru care există, însă, înlocuitori.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • ionutz 10 ani ago

    sa se faca verificari,stiu caz concret de pacienti care primeau tratament un medicament sau doua iar in fisa apareau mai multe,de aceea nici fisele pacientilor nu mai stau in saloane.Vine asistenta ,deschizi gura ,iti baga pastila pe gat sau iti face injectia fara nici o explcatie,doar atat iti mai trebuie sa mai ceri si lamuriri,,,cam asa arata sistemul de sanatate romanesc care papa bani la greu .Astept sa fiu contrazis.

  • ionutz 10 ani ago

    am mai postat un comentariu si nu s-a publicat!!!!dar totusi intreb ,cand a avut spitalul ROMAN bani de medicamente?????