CSM Roman întâlnește duminică CSM Bistrița

CSM Roman întâlnește duminică CSM Bistrița

 

CSM Roman U ClujEchipa de handbal feminin CSM Roman va juca duminică, 15 ianuarie, pe teren propriu, de la ora 11, partida din cadrul etapei a 13-a Ligii Naționale, ultima a turului, în compania CSM Bistrița. Partida va fi condusă la centru de arbitrii Adrian Georgescu şi Mihai Moldoveanu, din Constanţa, și nu va fi televizată.

Bistrițencele se află la primul sezon în prima ligă a handbalului feminin, promovând după ce au câștigat seria B a Diviziei A la finalul sezonului precedent, și se află pe locul al optulea în acest moment, cu cinci victorii și șase înfrângeri. În deplasare, în acest sezon, CSM Bistrița a învins pe SCM Craiova, 25-22, și pe Cetate Deva, 35-25. Etapa trecută, a fost învinsă pe teren propriu de HC Zalău, 28-27.

CSM Roman a urcat pe locul al patrulea în urma victoriei din etapa trecută de la Măgura Cisnădie, 24-22. Pe teren propriu, în acest sezon, CSM Roman are trei victorii, cu Danubius Galați, 32-16, U Cluj, 27-25, și HCM Râmnicu Vâlcea, 30-22. Singura înfrângere acasă a CSM Roman a fost înregistrată în etapa a șaptea, pe 19 octombrie, în fața Dunării Brăila, 18-20.

Încă o echipă s-a retras din campionat

În cadrul etapei a 13-a mai sunt programate partidele: CSM București – Corona Brașov 34-25 (marți, 10 ianuarie), Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie (sâmbătă, 14 ianuarie), HC Zalău – Unirea Slobozia și SCM Craiova – HCM Râmnicu Vâlcea (duminică, 15 ianuarie). Danubius Galați stă. Partida U Cluj – Cetate Deva nu se va mai disputa, după ce și Cetate Deva a anunțat oficial, vineri, că se retrage din campionat, din cauza problemelor financiare.

Cetate Deva nu a câștigat barajul de promovare în prima Ligă la finalul sezonului anterior, dar a primit dreptul de a juca în urma retragerii HCM Baia Mare și a refuzului HC Buzău de a participa în Liga Națională. În cele zece meciuri disputate în acest sezon, Cetate Deva a înregistrat numai înfrângeri.

Este a doua echipă care se retrage în acest sezon din prima ligă, după CSM Ploiești, și a treia în mai puțin de un an, după ce și fosta campioană HCM Baia Mare s-a desființat la finalul sezonului trecut.

Astfel, CSM Roman nu va juca în cadrul etapei a 15-a, 26 ianuarie (meci în deplasare la CSM Ploiești în calendarul inițial al sezonului) și în etapa a 23-a, pe 2 aprilie (meci acasă cu Cetate Deva în calendarul inițial al sezonului).

Ca și în cazul retragerii CSM Ploiești, cel mai probabil, toate rezultatele meciurilor cu Cetate Deva vor fi anulate. CSM Roman își va păstra locul în clasament în urma unei asemenea eventuale modificări, deoarece U Cluj, singura echipă care nu jucase cu Cetate Deva, are cu patru puncte mai puțin decât echipa romașcană.

 

Clasament:

1CSM București12110137125333
2Dunărea Brăila1181228227025
3HC Zalău1171327426222
4CSM Roman1153327925218
5SCM Craiova1052326024617
6HCM Rm. Vâlcea1151526827316
7Corona Brașov1251630831416
8CSM Bistrița1150630530515
9U Cluj1142528527314
10Măgura Cisnădie1141626028613
11Danubius Galați1240824327511*
12Unirea Slobozia112272773058
13Cetate Devatrans1000102163140

* – echipă penalizată cu un punct pentru folosirea unei jucătoare în stare de suspendare

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0