Prima paginăSport

CSM Roman debutează duminică, pe teren propriu, în noul campionat, împotriva HC Zalău

CSM Roman debutează duminică, pe teren propriu, în noul campionat, împotriva HC Zalău

Dimensiune text

 

Duminică, 3 septembrie, ia startul o nouă ediție a campionatului Ligii Naționale de handbal feminin. Primul meci al acestui sezon este chiar cel în care CSM Roman va întâlni duminică, de la ora 11, în Sala Sporturilor din Roman, echipa HC Zalău. Meciul, care nu va fi televizat, va fi arbitrat de Robert Harabagiu și Silviu Stănescu (Dâmbovița), în timp ce observator federal va fi Octavian Pripas (Vâlcea). Prețul biletelor este de 10 lei, iar acestea se vor putea procura inclusiv în ziua meciului.

Partida ar fi trebuit să se joace miercuri, 6 septembrie, însă a fost devansată de federație, la cererea clubului romașcan, CSM Roman urmând să dispute, la finalul săptămânii viitoare, cele două manșe din cadrul primului tur preliminar al Cupei EHF.

În sezonul anterior, întâlnirile dintre cele două echipe s-au încheiat cu rezultate de egalitate, 24-24 în tur, la Zalău, respectiv 21-21, în retur, la Roman. HC Zalău avea să termine campionatul pe locul al treilea, cu 45 de puncte, în timp ce CSM Roman s-a clasat pe locul al cincilea, cu 34 de puncte.

Echipa din Roman nu a mai disputat pe teren propriu meciul din prima etapă a unui nou campionat din septembrie 2011, atunci când fostul Oltchim se impunea greu, la limită, la Roman, cu 27-26. Ultima victorie la debut de sezon pentru formația romașcană s-a înregistrat în septembrie 2013, 26-25 într-o deplasare la Universitatea Cluj.

Prima etapă a ediției 2017-2018 a Ligii Naționale de handbal feminin mai programează partidele: Rapid București – CSM Slatina (duminică, 3 septembrie), Corona Brașov – HCM Râmnicu Vâlcea (marți, 5 septembrie), Danubius Galați – Dunărea Brăila, Măgura Cisnădie – U Cluj, SCM Craiova – CSM Bistrița și Unirea Slobozia – CSM București (miercuri, 6 septembrie).

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0