Criza din politică dăunează grav Sănătăţii

Directorii instituţiilor sanitare din Neamţ aşteaptă rezultatele schimbărilor politice de la nivel central, pentru a vedea în ce fel vor evolua proiectele din Sănătate.

Activitatea directorilor instituţiilor sanitare din judeţul Neamţ este pusă în aşteptare din cauza crizei politice de la nivel central. După destrămarea USL, nu se ştie, deocamdată, care va fi soarta reformelor din Sănătate, iniţiate de ministrul Eugen Nicolăescu. La 1 aprilie urma să intre în vigoare noul pachet de servicii medicale, din septembrie urmau să fie distribuite cardurile naţionale de sănătate, însă acum nu se ştie care va fi soarta lor. „Noi ne facem treaba în continuare, avem controale la cabinetele medicilor de familie, avem examene pentru medici şi asistenţi, dar aşteptăm să vedem cum se va finaliza conflictul politic la nivel central, pentru a vedea ce ministru va fi şi cum vor continua proiectele din Sănătate, începute de ministrul Eugen Nicolăescu”, a declarat medicul Dan Morenciu, managerul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

„Avem mai multe probleme, care nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aşteptăm să vedem ce schimbări vor avea loc la nivel de conducere centrală, pentru a identifica eventualele soluţii, dar şi să vedem ce se va întâmpla cu reformele anunţate în Sănătate, dacă vor mai fi respectate termenele de implementare a acestora sau nu”, a spus juristul Radu Firăstrău, preşedintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ.

Miercuri dimineaţa, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi-a dat demisia din funcţie, împreună cu ceilalţi miniştri din PNL, iar prim ministrul Victor Ponta l-a nominalizat pe Nicu Bănicioiu, din partea PSD, ca ministru interimar la Sănătate. Până acum, el a fost ministrul Tineretului şi Sportului şi este, de profesie, medic stomatolog.


COMENTARII

WORDPRESS: 0