Creştinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci

Sărbătoarea aminteşte de ziua când a fost redescoperită, pe Golgota, de împăraţii Constantin şi Elena, crucea pe care a fost răstignit Iisus.

sarb11Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc luni, 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci. Este cea mai veche şi cea mai importantă dintre sărbătorile creştine închinate cinstirii crucii lui Iisus, una dintre cele două zile de post strict de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Biserica a rânduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei când a fost redescoperită crucea, pe Golgota, de împăraţii Constantin şi Elena, cruce pe care a fost răstignit Iisus. Aceştia au găsit trei cruci şi, neştiind care este crucea Domnului, le-au atins pe toate, la îndemnul îngerului, de trupul unei femei moarte. Atinsă cu Sfânta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbători.

Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne închinăm cu semnul crucii, cinstindu-l, astfel, pe Mântuitor, aducând în sufletele noastre dragostea pentru cel care a trecut din viaţă spre moarte pe cruce, pentru izbăvirea păcatelor noastre.

În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente din istoria Sfintei Cruci. Primul este Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335. Cel de-al doilea eveniment sărbătorit este Aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Această sărbătoare a avut, la început, un caracter local şi era celebrată numai la Ierusalim, unde se păstra lemnul crucii răstignirii. În timp, sărbătoarea s-a extins şi în Constantinopol, în secolul V, unde ceremonialul ei a primit o nouă strălucire. În tradiţia populară, în această zi se ţine post şi nu se mănâncă alimente care au semnul crucii în structura lor – usturoi, peşte, nuci, prune.

Potrivit tradiţiei populare, în această zi începe culesul viilor şi se ţin slujbe speciale de binecuvântare a rodului şi a butoaielor pentru vin.


COMENTARII

WORDPRESS: 0