Credincioşii şi preoții şi-au luat rămas bun de la arhiepiscopul Eftimie Luca

Sute de credincioşi şi preoţi au aprins o lumânare şi au rostit o rugăciune pentru ÎPS Eftimie Luca, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Slujba de înmormântare a fost oficiată de opt ierarhi, în frunte cu ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi locţiitor al arhiepiscopului Romanului şi Bacăului. Au adus un ultim omagiu ierarhului oficialităţi locale, judeţene şi centrale.

eftimie 02Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a fost joi, 6 noiembrie, în doliu. Clerul, credincioşii şi toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit pe ÎPS Eftimie Luca şi-au luat rămas bun de la vrednicul ierarh, care a murit marţi, 4 noiembrie, cu cinci zile înainte de a împlini un secol de viaţă. Sute de credincioşi şi preoţi au venit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” pentru a aprinde o lumânare şi a spune o rugăciune pentru cel care, timp de 42 de ani, s-a aflat în fruntea Eparhiei Roman.

Slujba de înmormântare a fost condusă de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi locţiitor al arhiepiscopului Romanului şi Bacăului. La slujbă au participat opt membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Corneliu, episcopul Huşilor, PS Visarion, episcopul Tulcei, PS Ieronim Sinaitul, episcop-vicar patriarhal, PS Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Au adus un ultim omagiu ierarhului reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi centrale, oameni politici, un număr impresionant de preoţi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, călugări şi călugăriţe şi sute de credincioşi din toată eparhia. Au participat, printre alţii, Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte, Ioan Vlad Angheluţă, prefectul judeţului Neamţ, Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, inginer Vasile Balcan, director Marsat Roman, deputat eparhial, inginer Ionel Ciocan, directorul Rossal SRL Roman, şi profesor Viorel Stan, inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ.

„Autoritatea ÎPS Eftimie nu izvora din înălţimea funcţiei”

eftimie 03Oficialităţi sau simpli cetăţeni au venit la Catedrală Arhiepiscopală cu buchete de flori, jerbe şi coroane în semn de preţuire şi respect pentru arhiepiscopul Eftimie Luca. Toţi cei care au intrat în curtea străvechiului lăcaş de cult au fost întâmpinaţi, potrivit tradiţiei, cu o lumânare la care era prinsă o batistă albă. Catedrala s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea care a dorit să-i aducă un ultim omagiu ÎPS Eftimie Luca. Pe un ecran, pelerinii care nu au putut intra în catedrală au avut posibilitatea să vadă slujba de înmormântare.

Ierarhii prezenţi la slujbă au vorbit despre viaţa şi activitatea ÎPS Eftimie Luca, subliniind calităţile de misionar şi apărător al tradiţiei ortodoxe româneşti.

PS Ieronim Sinaitul, episcop-vicar patriarhal, a transmis mesajul PF Daniel, patriarhul României. „Arhiepiscopul Eftimie Luca a fost unul dintre cei mai longevivi ierarhi ai Bisericii Orodoxe Române. A fost un ierarh înţelept, harnic şi darnic. A reuşit să promoveze credinţa creştină şi cultura românească în această zonă istorică a ţării. A redeschis, după 1990, mai multe mănăstiri şi biserici parohiale şi a sprijinit apariţia celor 12 volume ale «Vieţilor sfinţilor»”, a spus episcopul-vicar patriarhal.

PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a spus că, prin tot ceea ce a înfăptuit arhiepiscopul Eftimie Luca pe plan bisericesc, misionar, cât şi cultural, numele său va fi înscris în şirul marilor ierarhi pe care i-a avut această eparhie istorică. „Am înconjurat catafalcul cu trupul neînsufleţit al arhiepiscopului Eftimie Luca, cu inimile încărcate de compasiune şi adâncă tristeţe. Preasfinţia sa a fost al 76-lea ierarh al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. A fost unul dintre cei mai paradigmatici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, din ultimii 50 de ani. A primit apelativul de «cel bun», iar supranumele i se potriveşte pe deplin, deoarece el izvorăşte din bunătatea şi din blândeţea care l-au caracterizat în relaţiile cu fiii săi duhovniceşti. Tot ce a împlinit în misiunea sa a fost corelat cu numele său. Se va vorbi mult de aici înainte despre epoca arhiepiscopului «Eftimie cel Bun». Din cei 100 de ani, câţi i-a dat Dumnezeu, jumătate i-a petrecut în această eparhie, al cărui teritoriu jurisdicţional s-a schimbat deseori. Momentul trecerii sale în odihna lui Dumnezeu constituie un eveniment nu numai al eparhiei pe care a păstorit-o cu demnitate până la această vârstă, ci şi al Bisericii Ortodoxe Române”, a spus PS Ioachim Băcăuanul.

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a spus că arhiepiscopul Eftimie Luca a îmbinat ascultarea monahală cu administraţia episcopală, rugăciunea cu munca. „În viaţa arhiepiscopului Eftimie Luca au fost clipe de bucurie, înălţătoare, dar şi momente de osteneală. A primit, în 1971, din partea Sfântului Sinod, misiunea de a sluji în Episcopia Romanului şi Huşilor, fiind un păstor apropiat de oameni. Nu a fost distant cu preoţii sau cu credincioşii. Autoritatea lui nu izvora din înălţimea funcţiei, ci din bunătatea lui. Era o autoritate a iubirii care convinge, cucereşte şi smereşte pe cel care gustă dintr-însa. A fost un om al comuniunii calde şi continue. Îi era drag să aibă o legătură directă cu oamenii, să stea de vorbă cu ei. Avea conştiinţa puternică a vremelniciei acestei lumi. A fost harnic şi curajos. Multe biserici au fost zidite în vremea păstoririi sale, pe când regimul era potrivnic Bisericii. Lua de pe umerii colaboratorilor sau a preoţilor din parohii povara unor astfel de decizii, extrem de grele în acei ani. A fost în foarte frumoasă relaţie cu superiorii săi, fiind preţuit pentru simplitatea lui, pentru forţa de vedea dincolo de imediatul lucrurilor. A fost de notorietate prietenia lui cu Patriarhul Teoctist. Indiferent de starea socială sau de poziţia din biserică, toţi cei care îi cereau ajutorul se bucurau de o atenţie specială din partea lui”, a spus ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Slujba de înmormântare a fost urmată de procesiunea în jurul Catedralei Arhiepiscopale şi onorurile militare. Trupul neînsufleţit a fost depus în mormântul aflat în curtea catedralei. La finalul slujbei, credincioşii au primit pachete cu mâncare şi, ca hrană spirituală, albumul „Catedrala Episcopiei Romanului”, o lucrare editată de Episcopia Romanului şi Huşilor în 1990.


COMENTARII

WORDPRESS: 0