Corpul D al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, reabilitat și modernizat cu fonduri europene de 9 milioane de lei

HomeSocial

Corpul D al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, reabilitat și modernizat cu fonduri europene de 9 milioane de lei

 

 

Consilierii locali romașcani vor dezbate, în ședința extraordinară de vineri, 6 iulie, un proiect de hotărâre vizând reabilitarea și modernizarea Corpului D al Colegiului Național „Roman-Vodă” din Roman.

Proiectul de hotărâre ce va fi dezbătut de consilierii romașcani vizează aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului şi a cheltuielilor legate de proiectul: „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul general obligatoriu – Corpul D al Colegiului Naţional «Roman-Vodă» din Municipiul Roman”. Cea mai mare parte a investiției urmează a fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale.

„Scopul investiţiei îl reprezintă reabilitarea, modernizarea şi echiparea Colegiului Naţional «Roman-Vodă» pentru învăţământul obligatoriu din municipiul Roman, Corpul D – şcoală şi sala de sport, prin realizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare şi dotarea cu echipamente didactice, echipamente IT, precum şi modernizarea utilităţilor, pentru creşterea calităţii învăţământului şi a procesului educaţional. Nevoia de reabilitare este urgentată având în vedere vechimea clădirii, aflate într-o stare nesatisfăcătoare şi care nu a fost reabilitată din lipsă de fonduri, dar în care continuă să îşi desfăşoare activitatea unitatea de învăţământ”, se precizează în documentul ce va fi dezbătut vineri de consilierii locali.

După semnarea contractului de finanțare, durata totală de realizare a proiectului urmează să fie de 36 de luni. Valoarea totală şi eligibilă a proiectului (inclusiv TVA) este de 9.636.373,07 lei. O parte de 98% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, de 9.443.645,61 lei, va fi asigurată  din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, finanţare nerambursabilă, iar restul 2% din totalul cheltuielilor eligibile, de 192.727,46 lei, va fi asigurat din bugetul local al municipiului Roman.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0