Copil căutat de pompieri în apele râului Moldova

Copil căutat de pompieri în apele râului Moldova

 

Pompierii romașcani și cei din cadrul ISU Iași au efectuat căutări, în acest sfârșit de săptămână, în apele râului Moldova, precum și în râul Siret, pentru găsirea trupului unei fetițe în vârstă de opt ani.

Vineri seară, 2 august, în jurul orei 19, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei fetițe de opt ani căzute în apele râului Moldova, în zona bazarului. La locul indicat s-au deplasat zece pompieri, cu două autospeciale, o barcă și o ambulanță SMURD. Conform ISU Neamț, fetița se afla la scăldat împreună cu verișoara sa de nouă ani, însoțite de mama acesteia din urmă. Și fetița mai mare a căzut în apă, dar a fost salvată de un pescar aflat în zonă, fiind monitorizată apoi de echipajul SMURD.

Căutările au fost efectuate de pompieri vineri seară până la ora 22.30, fiind reluate sâmbătă dimineață, de la ora 8.30, cu sprijinul scafandrilor din cadrul ISU Iași, care au efectuat căutări pe o distanță de circa trei kilometri, în care apa avea până la 3 – 4 metri adâncime, până la confluența cu râul Siret, în condiții de curent al apei foarte puternic. Pompierii au continuat căutarea cu bărcile și în cursul zilei de duminică, până duminică după-amiază trupul fetiței nefiind încă găsit.

 

 

Foto, video: ISU Neamț

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0