Articol publicat în data de: vin, 29 Iul 2016



[FOTO] Copiii instituţionalizaţi din Neamţ, oaspeţii premierului Dacian Cioloş

 

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 01Copiii centrelor de plasament din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ au fost joi, 28 iulie, oaspeţii prim ministrului Dacian Cioloş, care şi-a făcut timp pentru a-i cunoaşte.

Invitaţia a venit ca urmare a gestului lor de a iniţia o campanie de donaţii pentru achiziţionarea sculpturii „Cuminţenia Pământului”. Practic, copiii au decis să doneze un leu din banii lor de buzunar, astfel încât, la finalul perioadei de subscripţie publică pentru cumpărarea acestei sculpturi, să poată spune cu mândrie că au contribuit şi ei cu ceva la păstrarea ei în patrimoniul nostru.

Impresionat de iniţiativă şi de exemplul dat de aceşti copii, Dacian Cioloş le-a lansat invitaţia de a veni la Bucureşti pentru a-i cunoaşte personal, dar şi pentru a le arăta în realitate „Cuminţenia Pământului”. Astfel, un grup de 50 de copii, împreună cu cinci însoţitori, au mers, joi, la Muzeul Băncii Naţionale din Bucureşti, locul unde se află opera lui Brâncuşi. Ghid le-a fost însuşi ministrul Culturii, Corina Șuteu, care, printr-o atitudine extrem de prietenoasă şi într-un limbaj accesibil copiilor, le-a dat acestora detalii esenţiale despre valoarea operei brâncuşiene.

Ulterior, copiii au fost invitaţi la Guvern, unde le-au fost gazde secretarul general al Guvernului, Sorin Chelmu, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, ministrul Culturii, Corina Șuteu, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. La ora 12.00 a venit şi premierul Cioloş, care s-a declarat impresionat şi emoţionat de gestul copiilor, de exemplul dat de ei, dar şi de frumuseţea şi cuminţenia lor. Acesta a adăugat că iniţiativa lor ar trebui să fie un exemplu de atitudine civică, de implicare şi de responsabilitate, felicitându-i pentru tot ceea ce reprezintă ei.

„Am vorbit astăzi cu un grup de copii și tineri din Neamț despre implicarea voluntară, grija față de semeni și solidaritate, valori la care noi, românii, am rezonat dintotdeauna. Am vrut să le mulțumesc personal pentru inițiativa de a dona în beneficiul operei lui Brâncuși, Cumințenia Pământului, să le strâng mâna și să le spun că, indiferent care sunt planurile lor de viitor, să aibă curaj și încredere în forțele proprii. M-a emoționat și mesajul scris pe tabloul ce mi l-au oferit: «Cumințenia Pământului suntem noi». Am înțeles că spiritul liber, creativitatea și determinarea sunt atributele generației lor. Gestul pe care l-au făcut este o adevărată inspirație pentru noi toți”, a afirmat premierul Dacian Cioloş.

La finalul întâlnirii, oficialii au făcut fotografii cu copiii, au stat de vorbă extrem de relaxaţi făcând să le treacă emoţiile celor mici, după care miniştrii i-au invitat la masă, pentru ei fiind pregătit un meniu de sărbătoare. Ziua a continuat cu încă o vizită, la Muzeul Naţional de Artă al României, unde copiii au putut admira şi alte sculpturi ale lui Brâncuşi – Rugăciune, Danaidă, Cap de copil, etc.- dar şi picturi ale lui Grigorescu, Aman, Camil Ressu etc.

„Iniţiativa copiilor de a dona  pentru achiziţionarea sculpturii Cuminţenia Pământului ne-a impresionat şi ne-a făcut şi mai mândri de ei. Sunt oameni remarcabili care, deşi au trecut prin încercări grele, şi-au păstrat verticalitatea şi sufletul frumos iar implicarea în această campanie este dovada calităţilor lor. Faptul că prim ministrul României şi-a făcut timp în agenda sa încărcată pentru a-i cunoaşte personal reprezintă pentru noi toţi  o mare onoare şi mândrie şi ne responsabilizează pentru viitor. Totodată, este o bucurie uriaşă că reuşim astfel să demonstrăm tuturor ce copii minunaţi avem”, a spus Cristina Păvăluţă, director general al DGASPC Neamţ.

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 01

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 02

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 03

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 04

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 05

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 06

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 07

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 08

oaspeti copii DGASPC Neamt premier Ciolos 09

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close