Prima paginăActualitate

Copiii infractori vor fi „plasați” parlamentarilor

Dimensiune text

Controlul fenomenului infracțional poate fi făcut printr-un proiect de hotărâre de Guvern care să aprobe normele de aplicare a unei legi adoptate în urmă cu zece ani. Accelerarea şi îmbunătăţirea acestui proces pot fi făcute de parlamentari. Legislația în vigoare nu permite măsuri eficiente asupra infractorilor minori.

Reprezentanţii Poliţiei Neamţ şi ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ vor să solicite sprijinul parlamentarilor nemţeni pentru un proiect legislativ care să dea pârghiile necesare spre a limita numărul minorilor care comit infracţiuni. Situaţia minorilor infractori este una îngrijorătoare la nivelul întregii ţări, iar semnalele cu privire la Legea 272/2004, care a rămas fără efect din cauza lipsei normelor de aplicare, au venit din teritoriu către autorităţile centrale. Probabil, la nivel de ministere sau agenţii naţionale nu s-ar fi ştiut nici astăzi despre lipsa acelor norme, dacă, pe plan local, reprezentanţii Poliţiei, ai DGASPC, ai Poliţiei Locale nu s-ar fi văzut nevoiţi a căuta în lege instrumente pe care să le aplice faţă de această categorie de infractori.

Solicitările de pe plan local au avut ecou la Bucureşti şi, după mai multe întruniri de lucru, la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a început să se lucreze la pachetul de norme care să facă lumină în această situaţie, periculoasă atât prin efectul imediat ce se resimte în societate, cât şi prin perspectiva sumbră pe care o oferă cu privire la situaţia micilor infractori. Aceşti copii care, de la vârste fragede, învaţă să supravieţuiască prin comiterea de infracţiuni sunt victime ale propriilor părinţi – de multe ori, infractori cu un bogat palmares -, victime ale unui sistem care nu i-a smuls din mediul toxic, victime ale unei societăţi care nu se implică în a semnala situaţii de abuz (fizic sau psihic) din cauză că „rufele se spală în familie”. „Sunt instruiţi de adulţii din familie cum trebuie să procedeze şi sunt trimişi «la produs». Infractorii cunosc foarte bine legile, ei speculează aceste carenţe legislative şi ne râd în nas, ştiind că noi nu putem face mare lucru”, a spus un ofiţer nemţean.

Dacă hotărârea de Guvern care ar legifera normele de aplicare a legii mai sus menţionate nu se va adopta cât mai repede, aceşti copii de 10 – 13 ani vor deveni, în scurt timp, infractori periculoşi chiar înainte de majorat, datorită unei forţe fizice adecvată vârstei şi a unei experienţe infracţionale cumulate în timp, fără ca autorităţile să aibă puterea de a interveni. „Noi sperăm ca acest pachet de norme să fie adoptat, prin hotărâre de Guvern, până la sfârşitul acestui an. La acest moment, noi sutem limitaţi la măsura supravegherii specializate şi, teoretic, avem posibilitatea de a-i trimite într-un centru specializat. Asemenea centre sunt foarte puţine în ţară, iar acolo unde am făcut adrese pentru a trimite minori, am primit răspunsuri negative, din cauză că nu mai sunt locuri”, a afirmat Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ.

Aceasta explică faptul că, în viziunea celor de la ANPDCA, normele de aplicare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului vor fi sincronizate cu standarde de calitate şi de cost pentru că totul, până la urmă, începe de la bani. „La un centru specializat este nevoie de personal de specialitate şi de fonduri pentru dotare, salarii şi alte cheltuieli necesare funcţionării. Mai vine problema educaţiei, un copil care este inclus într-un asemenea centru neputând fi lăsat la o şcoală obişnuită, fiindcă de acolo poate fugi”, a adăugat Cristina Păvăluţă.

Toate acestea înseamnă bani, iar experienţele cu proiecte sociale realizate din fonduri europene care sunt închise din cauză că administraţiilor locale nu li s-a dat voie să facă angajări arată că statul nu are bani să susţină înfiinţarea acestor centre. Sau că, până acum, nu a căutat suficient de bine sursa de finanţare. De aceea, reprezentanţii instituţiilor care s-au văzut implicate într-o bătălie fără a avea la dispoziţie şi armele necesare vor să ceară sprijinul celor care ne reprezintă în Parlament. „La o întâlnire de lucru între noi, cei din judeţ, am ajuns la concluzia că trebuie să avem o discuţie cu toţi parlamentarii şi să le cerem ajutorul pentru un proiect legislativ care să vină în sprijinul nostru”, a mai spus Cristina Păvăluţă.

O mână de ajutor ar putea veni din partea administraţiei locale de la Roman. Primarul municipiului a declarat, public, că ar fi dispus să dea în administrare campusul de lângă fostul Liceu nr. 1 pentru a-l transforma în centru specializat pentru minorii infractori, dacă acesta este preţul pe care oraşul trebuie să-l plătească pentru ca oamenii să poată merge liniştiţi pe stradă.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • ciprian 6 ani

    mai bine sa se ocupe de infractori majori ca e plin romanu de ei si politia se face ca nui vede.in special in zona intrare in groapa,banca carpatica si ce e si mai rusinos petru autoritati ca stau in fata la Tosca, vizavii de toate institutii din Roman, care ar trebui sa combata acest fenom.credeti ca nimeni nu cunoaste situatia?Dar au brunetei astia o tactica de manipulare de pina si autoritatilor le este frica de ei.Sa fim seriosi am ajuns sa ne ocupam de copii astia care nici ei nu stiu ce fac,ca este clar ca nu au discernamint.Ai sa ne ocupam de brunetei astia cu burta mare din furacini ce stau prin fata pe la TOSCA,GROAPA,PIATA etc