Copiii din Oniceni sînt încălțați și îmbrăcați de Asociația

Legitimații pentru elevii de la Școala „Vasile Alecsandri”
C.E.C.C.A.R. – Filiala Neamț – înscrieri pentru susţinerea examenului de acces la stagiu
Sindicatele înființează centre de informare pentru profesori

Proiectul „Școala aproape de noi”, implementat și finanțat de Roma Education Fund Budapesta, în perioada 1 octombrie 2011 – 30 septembrie 2012, se află în derulare.

 

 

Proiectul are ca scop accesul și menținerea copiilor rromi în sistemul educațional, din zece școli din județele Botoșani și Neamț (Oniceni, Pipirig, Crăcăoani, Răucești și Valea Ursului), aflați în clasele a V-a Și a VI-a, nivel de studiu la care s-a înregistrat o creștere a abandonului școlar.

Proiectul vine în sprijinul a 200 de copii din județele Botoșani și Neamț, care vor desfășura activități de tip „after school”, realizate împreună cu un mediator școlar și doi profesori – de matematică și limba și literatura română. Proiectul prevede și acordarea unor burse lunare pentru beneficiarii acestui proiect, dar nu în bani, ci în rechizite școlare și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, în funcție de sezon și de necesitățile individuale.

Săptămîna viitoare, vom merge în cele două județe, pentru a aduce copiilor încălțăminte. Pînă atunci, căutăm un furnizor de la care să putem lua încălțăminte de calitate. Aceste articole sînt distribuite după ce, în luna decembrie, am adus beneficiarilor acestui proiect geci groase și rechizite„, a spus Margareta Hîrțeanu, coordonatoarea Asociației „Pro Roma”, partenera acestui proiect.


COMENTARII

WORDPRESS: 0