Copiii de la Școala „Mihai Eminescu” ajută copiii din Parohia Vad – Iucşa

parohievad 0220 de familii nevoiaşe din Parohia Vad – Iucşa, comuna Bozieni, au primit joi, 29 mai, pachete de la un grup de elevi din Roman.

„În ziua de Înălţarea Domnului, ne-am bucurat de prezenţa elevilor clasei a IV-a de la Școala Gimnazială «Mihai Eminescu» din Roman, în urma parteneriatului încheiat cu această unitate şcolară. Copiii din Iucşa, coordonaţi de educatoarea Maricica Rusu şi învăţătoarele Elena Vântu şi Elena Pătrăuceanu, au prezentat în faţa celor prezenţi un program artistic. La final, toţi copiii au primit din partea primarului comunei Bozieni pachete cu dulciuri, având în vedere că duminică este o zi specială pentru ei. Totodată, 20 de familii cu copii au primit pachete care au constat în dulciuri, jucării şi articole de îmbrăcăminte. Această colectă a fost făcută de copiii din Roman şi dăruită familiilor cu posibilităţi financiare reduse”, a declarat preot Cristinel Căpraru, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din Parohia Vad – Iucşa. Elevii romaşcani au fost însoţiţi de învăţătoarea Elena Ababei, fiică a satului Iucşa.


COMENTARII

WORDPRESS: 0