Articol publicat în data de: lun, 11 Iul 2016



Copiii centrelor de plasament din Neamţ donează pentru „Cuminţenia Pământului”

 

NOI SUNTEM CUMINTENIA PAMANTULUICopiii centrelor de plasament aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ au avut iniţiativa de a dona bani pentru achiziţionarea operei „Cuminţenia Pământului” a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, fiind dispuşi să renunţe fiecare la un leu din suma pe care o primesc lunar drept cheltuieli de buzunar. Gestul remarcabil a pornit de la elevii mai mari, dar exemplul lor a fost urmat şi de cei mai mici, cu toţii considerând că este momentul să dea un exemplu tuturor de respect pentru valorile naţionale şi să arate totodată că Brâncuşi este şi al lor.

„Am aflat ca toată lumea de campania de strângere de fonduri pentru această operă de artă. Am considerat că putem face şi noi un astfel de gest, chiar dacă este simbolic, deoarece vrem să arătăm tuturor că şi nouă ne pasă şi că suntem mândri să fim români. Noi am primit o şansă la o viaţă mai bună, iar donarea unui leu din banii noştri de buzunar reprezintă o mulţumire şi un mic gest de recunoştinţă pentru şansa primită”, au spus Ioana Chelimândră şi Olga Pripa, două dintre iniţiatoarele acţiunii, rezidente ale Centrului „Elena Doamna” Piatra Neamţ.

Copiii primesc lunar suma de 28 de lei, aceşti bani putând fi folosiţi de ei aşa cum doresc. Beneficiarii centrelor de plasament îşi doresc ca, până la finalul campaniei de strângere de fonduri pentru cumpărarea „Cuminţeniei Pământului”, să adune aproximativ 400 de lei, adică 1 leu de la fiecare dintre cei 400 de rezidenţi din centre, pe care să-i depună în conturile deschise de Ministerul Culturii.

„Am aflat cu emoţie şi mândrie de iniţiativa copiilor noştri, care demonstrează încă o dată că avem tineri remarcabili în sistem, inteligenţi, empatici şi foarte conştienţi de şansa pe care au primit-o. Îi vom susţine din toată inima în ceea ce şi-au propus şi sper ca exemplul lor să fie urmat şi de alţii, pentru că valoarea şi imaginea unui popor sunt date de patrimoniul său cultural, dar şi de oamenii săi. Gestul copiilor noştri dovedeşte că avem privilegiul de a fi români şi arată că merităm cu toţii un Brâncuşi”, a spus Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close