Control al ITM la ApaServ Roman, cu o zi înainte de tragedia de la Cotu Vameş

Colegii celor doi muncitori care au decedat, joi, în timp ce erau la Cotu Vameş la o lucrare de desfundare a unei canalizări, se întreabă dacă această tragedie nu putea fi evitată. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ au fost în control la ApaServ Roman miercuri, pe 26 august, adică în ziua anterioară fatidicului accident de muncă. Venirea inspectorilor de muncă la Roman are legătură cu un control efectuat la sfârşitul lunii iunie, în urma căruia au fost dispuse mai multe măsuri.

Tematica de control de la sfârşitul lunii iunie a fost sănătatea şi securitatea în muncă. „Colegii mei care au mers la Roman pe data de 26 august au constatat că cele mai multe dintre măsurile dispuse de ITM Neamţ au fost realizate. Unele dintre măsurile care nu au fost duse la îndeplinire ţin de investiţii pe care compania trebuie să le facă”, a afirmat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ.

apaserv 2Controlul ITM a constatat că în sala de mese a staţiei de epurare Roman sunt infiltraţii de apă şi mucegai, că vestiarele sunt vechi şi ruginite, iar că personalul este subdimensionat. Probleme cu personalul ar fi şi la staţia de captare Pildeşti. În urma controlului de la sfârşitul lunii iunie, a fost întocmit un proces-verbal de control, iar pentru neconformităţile constatate au fost dispuse „măsuri cu termene concrete de remediere”.

„Din ce îmi amintesc, la controlul din iunie am primit un avertisment. După controlul de miercuri, am aflat că unele dintre măsuri nu au fost duse la îndeplinire şi am dispus o cercetare internă, pentru a se vedea cine este responsabil pentru nerespectarea celor dispuse de ITM”, a explicat Cătălin Dughir, managerul general al ApaServ SA.

O altă chestiune pe care inspectorii de muncă vor trebui să o cerceteze este cea cu privire la mecanicul Marian Ilisei. „El a fost de serviciu în noaptea de 26 spre 27 august, de la ora 19.00 la ora 7.00. Nu avea ce căuta la serviciu pe 27 august, după ora 7.00. Tot am auzit că la Roman este personal prea mult, dar realitatea este alta. Celălalt coleg care a decedat, domnul Hociung, era singurul electrician pe care îl mai aveam”, a spus Ioan Munteanu, liderul sindicatului EPCAN din cadrul ApaServ.

Informaţia cu privire la programul de lucru este cercetată, încă, de inspectorii ITM Neamţ. Managerul general al companiei de apă a precizat că nu va interveni în  anchetă. „Am auzit şi eu zvonul acesta, dar am evitat să pun întrebări, pentru a nu se interpreta. Las organele de anchetă să îşi facă datoria. Dacă omul, într-adevăr, a fost de serviciu cu o noapte înainte, nu avea ce căuta la muncă”, a adăugat Cătălin Dughir.

Doi angajaţi ai regionalei Est a companiei judeţene ApaServ au decedat joi, 27 august, la prânz, la Cotu Vameş, după ce au căzut într-un canal în care se adunau dejecţii. Cei doi angajaţi aveau în jur de 50 de ani. Unul era mecanic, iar unul era electrician şi veniseră în satul Cotu Vameş în interes de serviciu, pentru o lucrare de rutină, pe care au mai făcut-o de nenumărate ori.


COMENTARII

WORDPRESS: 0