Prima paginăSanatate

Controale ale ISU Neamț la spitalele din județ. Ce nereguli au fost descoperite

Controale ale ISU Neamț la spitalele din județ. Ce nereguli au fost descoperite

Dimensiune text

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului (ISU) Neamț execută, anual, controale la toate unitățile sanitare cu paturi din județul Neamț, de regulă în lunile ianuarie – februarie. În perioada 19 – 29 ianuarie, cadrele Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Neamț a desfășurat activități de îndrumare și control la unitățile spitalicești din județ, informează ISU Neamț.

În această perioadă, Inspecția de Prevenire a executat șase controale la spitalele din județul Neamț, astfel: Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman, Spitalul Orășenesc Bicaz, Spitalul Orășenesc Tîrgu Neamț, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani și Spitalul de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman.

Avertismente și amenzi

Conform ISU Neamț, în cadrul acestor controale au fost constatate 72 de nereguli, șase dintre acestea fiind soluționate pe timpul controlului, iar 41 fiind sancționate cu 37 avertismente și patru amenzi, în cuantum de 62.500 de lei.

Cea mai importantă neregulă a vizat funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu a următoarelor obiective: Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț – clădire secția pediatrie și secțiile ortopedie și radiologie: parter și etajul 3 din Spitalul nou; Spitalul Municipal de Urgență Roman – corpul nou și secția Paliative amplasată la parterul clădirii ambulatoriului de specialitate; Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani – Corp D parțial.

„Aceste obiective se află în diferite stadii ale procedurii de autorizare, pentru obținerea autorizației, fiind necesare, în unele cazuri, o serie de documente, în timp ce în alte cazuri se impune realizarea unor instalații. Dintre obiectivele menționate anterior, a fost aplicată o amendă în cuantum de 50.000 de lei doar la Secția Pediatrie de la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț, deoarece la această clădire nu sunt realizate instalațiile cu rol în securitatea la incendiu”, arată reprezentanții ISU Neamț.

Celelalte amenzi au fost aplicate astfel: o amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru neverificarea periodică a  instalațiilor electrice interioare la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț; o amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru instalațiile cu rol în securitatea la incendiu (hidranți interiori) care nu sunt în stare de funcționare la parametri necesari/proiectați la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț;  amendă în cuantum de 2.500 de lei pentru instalațiile cu rol în securitatea la incendiu (hidranți interiori) care nu sunt menținute în stare de funcționare la parametri necesari/proiectați (lipsa accesoriilor) la Spitalul Orășenesc Tîrgu Neamț.

Neregulile constatate în urma controalelor

În urma controalelor, reprezentanții ISU Neamț au detaliat principalele nereguli constatate. Astfel, o parte din căile de evacuare nu sunt echipate cu indicatoare standardizate și iluminat de securitate pentru evacuare astfel încât traseele de evacuare să fie recunoscute cu ușurință noaptea de către persoanele care le utilizează în caz de incendiu – la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț și Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani.

De asemenea, instalațiile cu rol în securitatea la incendiu (hidranți interiori, detectare/semnalizare, evacuare fum și gaze fierbinți rezultate în urma procesului de ardere, iluminat de siguranță) nu sunt în stare de funcționare la parametri necesari/proiectați – la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț, Spitalul de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman, Spitalul Orășenesc Bicaz, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani și Spitalul Orășenesc Târgu Neamț.

Reprezentanții ISU Neamț au mai constatat în urma verificărilor că nu a fost realizată echiparea cu instalații de detectare/semnalizare a incendiilor, la construcțiile de sănătate care adăpostesc peste 100 de persoane și având paturi de spitalizare staționare, având în vedere și evaluarea riscului de incendiu prin care a fost stabilită obligativitatea echipării cu aceste instalații pentru a se atinge pragul de acceptabilitate a nivelului riscului de incendiu – la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț și Spitalul Municipal de Urgență Roman.

O altă neconformitate se referă la faptul că încăperile în care se impune o supraveghere a persoanelor pe timpul nopții nu sunt echipate cu iluminat de securitate pentru veghe – la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț.

Reprezentanții ISU Neamț au mai constatat că instalațiile electrice nu sunt verificate periodic de firme specializate, unele circuitele electrice sunt suprasolicitate din cauza numărului mare de consumatori, iar o parte din tablourile electrice sunt uzate fizic și moral, siguranțele electrice utilizate fiind în mare parte nestandardizate, decalibrate sau supradimensionate – la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman, Spitalul Orășenesc Bicaz, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Spitalul Orășenesc Tîrgu Neamț.

O altă neconformitate constatată arată că s-a redus gabaritul căilor de evacuare prin încuierea unor uși, blocarea/îngustarea cu mobilier, amenajarea unor spații – magazii/spații de depozitare, vestiare ori prin realizarea unor paravane din PVC cu uși (glisante) cu deschidere ce nu este pe balamale sau pivoți – la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman și Spitalul Orășenesc Tîrgu Neamț.

Totodată, nu există sisteme de alarmare acustică eficiente, pentru evacuarea pacienților și a personalului spitalului, pentru fiecare construcție /secție/nivel – la Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț – și nu au fost constituite Servicii Private pentru Situații de Urgență, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență – la Spitalul Municipal de Urgență Roman și Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani.

La încheierea controalelor de prevenire, aspectele negative identificate au fost analizate cu persoanele din conducerea unităților sanitare.

Pe timpul desfășurării acestor controale s-au instruit 270 de persoane din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț cu privire la modul de acțiune în cazul producerii unor situații de urgență, respectiv prima intervenție și modul de evacuare a persoanelor. Tot cu această ocazie s-au desfășurat activități de informare preventivă la care au participat 1107 persoane, prezentându-se astfel modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Situația Spitalului Municipal de Urgență Roman

„La Spitalul Roman a fost realizat controlul anual, pentru că anual avem control ISU, și au fost făcute verificări. Măsurile impuse sunt cele aflate în lucru deja, pentru obținerea autorizației de stingere la incendiu pe spital. Undeva, spre sfârșitul lunii iunie, previzionăm să avem această autorizație pentru spital. Pentru Policlinică, chiar joi am avut un control. În Policlinică urmează să se facă reabilitare și abia după ce se termină reabilitarea se poate obține această autorizație. În momentul în care încep lucrări de reabilitare, nu le poți începe și fără acordul ISU, ca atare după ce se vor termina vom avea autorizare pe policlinică. Până atunci, putem obține autorizația doar pe Compartimentul de îngrijiri paliative. Dacă până anul trecut nu am putut obține această autorizație pe Paliație – cu toate că avem multe dintre sistemele solicitate de ISU –, pentru că trebuia să facem autorizarea la comun, se pare că s-a modificat legislația și ni se va da voie să obținem autorizația pentru acest compartiment și sperăm că în cursul anului acesta vom încerca să o obținem. În urma controlului ISU pot spune că suntem oarecum în regulă, suntem în lucru cu obținerea autorizării”, a declarat managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, medicul Maria Andrici.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0