Prima paginăSocial

Continuă înscrierile pentru a primi tichete sociale

Continuă înscrierile pentru a primi tichete sociale

Dimensiune text

 

 

Termenul de depunere a dosarelor pentru obținerea de tichete sociale destinate pensionarilor și persoanelor cu handicap cu venituri reduse a fost prelungit, astfel încât și în această săptămână se mai pot face înscrieri la Direcția de Asistență Socială.

Conform regulamentului de acordare a tichetelor sociale, beneficiază de acest sprijin orice familie în care cel puţin un membru este pensionar său persoana cu handicap, persoanele singure pensionare, persoanele singure încadrate în grad de handicap grav, accentuat său mediu care: au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Roman şi realizează venituri nete ce nu depăşesc 700 lei/lună/membru de familie.

„Până vineri, 16 martie, în programul de acordare a tichetelor sociale s-au înscris 1.046 de persoane și am prelungit termenul de depunere a dosarelor inclusiv săptămâna aceasta, deoarece am și modificat regulamentul, pentru ca de acest ajutor să beneficieze și persoanele cu handicap grav și accentuat cu venituri reduse”, a declarat primarul Lucian Micu.

Măsura de protecție socială a pensionarilor si persoanelor cu handicap din municipiul Roman, se face prin acordarea de tichete sociale în valoare de câte 70 de lei, de 2 ori pe an, în vederea achiziţionării de bunuri alimentare şi medicamente. Tichetele sociale se vor acorda de 2 ori pe an, cu ocazia sărbătorilor pascale (în perioada 6.03.2018 – 05.04.2018) și cu prilejul sărbătorii de Crăciun (în perioada 10.12.2018 – 21.12.2018).

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0