Continuă controalele privind respectarea măsurilor împotriva infecției COVID-19. 54 de amenzi aplicate joi

Continuă controalele privind respectarea măsurilor împotriva infecției COVID-19. 54 de amenzi aplicate joi

Dimensiune text

 

Joi, 23 iulie, în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă, în județul Neamț au fost verificate 166 de restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale, informează Prefectura Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 23 iulie, 67 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și ai Autorității Rutiere Române au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Au fost vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 100 societăți comerciale, 82 de verificări la restaurante / terase / autoservire / fastfood-uri / foodstreet / alte medii de interes, 82 de verificări mijloace de transport public în comun / mijloace de transport de agrement – trenulețe, trăsuri, telegondole / telecabine / telescaun etc, 87 de mijloace de transport au fost verificate, din care 77 mijloace de transport public în comun și zece alte mijloace de transport, iar 67 de persoane au fost legitimate, verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

În baza Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, 40 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 11 aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public / privat / închis pentru care au fost instituite interdicții / restricții, trei contravenții aplicate la Legea nr. 61/1991 în context COVID-19. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 7.900 de lei. În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare.

Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2, au mai precizat reprezentanții Prefecturii Neamț.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0