Construcție cu scandal, pe strada C.A. Rosetti

Omul de afaceri Adrian Dămoc vrea să-și ridice o casă pe terenul din zona Marom. Locatarii blocurilor 10, 10A și 12 de pe strada C.A. Rosetti se opun construcției. Ei solicită protecția spațiului verde și dreptul la lumină naturală. Terenul este proprietate privată a omului de afaceri, iar proprietarul are toate autorizațiile necesare.

 

Mai mulți locatari ai blocurilor 10, 10A și 12 de pe strada C.A. Rosetti solicită administrației locale să se implice în vederea sistării lucrărilor care afectează un spațiu verde din zonă, aflat în proprietatea privată a omului de afaceri romașcan Adrian Dămoc. Pe acest teren, afaceristul intenționează să construiască o locuință, însă locatarii se tem că noua construcție nu va mai lăsa lumina să pătrundă în apartamentele situate la primele nivele ale blocului din apropiere și că lucrările din zonă vor bloca traficul spre Școala „Vasile Alecsandri”.

Încercăm să luăm măsuri legale pentru a sista lucrările care se realizează pe acest spațiu verde și al căror beneficiar este societatea D&A Zanin Trading SRL, administrată de Adrian Dămoc. Această firmă a achiziționat terenul respectiv de la o altă societate, iar acum terenul urmează să fie împrejmuit ca, mai apoi, aici să se construiască o clădire. Înțelegem că terenul este în proprietate privată și că beneficiarii au autorizație pentru realizarea acestor lucrări, însă ne adresăm Primăriei Roman în speranța că va sista lucrările, pentru a salva acest spațiu verde, precum și accesul pietonal din zonă, spre Școala «Vasile Alecsandri». Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a promis, în repetate rînduri, că va avea grijă ca spațiile verzi din Roman să nu dispară și că acestea vor fi îngrijite. S-au cheltuit bani din bugetul local pentru modernizarea și îngrijirea acestui spațiu ca, apoi, aici să se construiască o clădire? Ne miră faptul că administrația locală ar putea permite ca aici să fie realizată o construcție: în primul rînd, construirea unui imobil în această zonă va umbri apartamentele de la primele nivele ale blocului din apropiere, iar în al doilea rînd, accesul către Școala «Vasile Alecsandri» va fi blocat din cauza lucrărilor și nici noi nu vom mai putea respira aer curat. Nu ne dorim ca Romanul să ajungă precum Bucureștiul, cu clădiri construite în mod haotic și cu aer aproape irespirabil„, a spus Cristian Benea, unul dintre locatarii din zonă.
Locuim aici de 40 de ani și ne dorim ca zona să rămînă una verde, curată și liniștită, nu să ne uităm pe geam la peretele unei case„, au spus ceilalți locatari.
Aceștia au mai precizat că au cerut sprijin asociației de proprietari, însă reprezentanții asociației le-au spus că nu cunosc detaliile situației.

Terenul pe care urmează să se realizeze construcția nu face parte din domeniul public, ci este proprietate privată, făcînd parte dintr-un lot de 6.000 de metri pătrați pe care, în perioada comunismului, s-au construit blocurile din acea zonă. Proprietarul de drept al terenului a primit partea de teren neocupată de construcții, însumînd 500 de metri pătrați, urmînd ca, în contul diferenței de 5.500 de metri pătrați de teren, să fie despăgubit de stat. Ulterior, proprietarul a vîndut terenul unei firme din Roman care, la rîndul ei, l-a vîndut actualului proprietar – Adrian Dămoc, administrator al firmei D&A Zanin Trading și asociat în cadrul mai multor societăți, printre care și Tera Center SRL.
Este vorba despre un teren aflat în proprietate privată. Dacă proprietarul are extras de carte funciară și autorizațiile necesare, administrația locală nu are de ce să intervină în acest caz. Constituția garantează dreptul cetățenilor de a-și îngrădi proprietatea. Pe acel teren, proprietarul vrea să construiască o casă. Va respecta întocmai distanțele și normele prevăzute de lege în cazul construirii de case, adică imobilul va avea o distanță față de bloc egală cu înălțimea sa. Fostul proprietar al terenului dorea să construiască în acea zonă o spălătorie auto, însă nu putea obține autorizațiile necesare„, a explicat arhitectul șef al orașului, Ana Maria Alexe.

Proprietarul viitoarei case de pe strada C.A. Rosetti, Adrian Dămoc, susține că va respecta întocmai regulile de urbanism impuse în astfel de cazuri și că locatarii din zonă nu au de ce își face griji. „Acel teren nu este inclus în inventarul spațiilor verzi din oraș, fiind vorba de o proprietate privată și înainte, și acum. Vom respecta distanța față de bloc atunci cînd vom construi locuința, astfel încît să nu provocăm un disconfort vecinilor. Oricum, acea zonă era utilizată mai mult pentru plimbatul cîinilor, în loc să fie întreținută. Locuința va fi construită pe o suprafață de 98 de metri pătrați, cu o înălțime de maxim șapte metri. Împrejmuirea terenului pe care se va realiza construcția se află deja la cinci metri distanță față de acel bloc„, a explicat Adrian Dămoc.


COMENTARII

WORDPRESS: 8
  • Cristi 7 ani

    Primaria cand a eliberat autorizatia de constructie nu a vazut ca acolo este spatiu verde?

    Nu este normal sa fie aprobata construirea unei case intr-un cartier de blocuri.
    Proprietarul ar putea fi despagubit prin improprietarirea cu un alt teren, din alta zona a orasului.

    In alte tari din UE, administratiile se lupta pentru pastrarea spatiilor verzi, dar la noi sunt mai presus interesele personale ale oamenilor de afaceri decat protejarea naturii.

  • Radu 7 ani

    Daca omul este proprietar si respecta regulile de la urbanism atunci care e problema. Multi din cei care stau de 40 de ani acolo uita faptul ca, comunistii au daramat case si au facut blocuri pe terenurile unor proprietari care nu au fost recompesati in nici un fel pana in ziua de azi.
    Multi uita faptul ca comunismul i-a adus in oras le-a dat apartamente, pe care un tont in 90 a decis sa le treaca in proprietatea chiriasilor pe degeaba iar acum sunt mari proprietari. De fapt tot scandalul e doar din invidie. Oamenilor le este ciuda, multa ciuda si in loc sa isi vada de traiul lor de zi cu zi au grija altora. Asta e in Romania. Ai timp sa ai grija de altii dar mai putin de tine si familia ta.

    • Dan 7 ani

      Radule, daca acum 40 de ani comunistii au facut o gogomanie, asta justifica repetarea ei acum? Din cauza celor ca tine exista expresia „istoria se repeta”. Mediul inconjurator chiar e un subiect delicat. Terenul apartine omului? Nici o problema. Dar sa eliberezi o autorizatie de constructie pe un spatiu ultra-central, cand tendinta de extindere a orasului e directionata spre periferii – nicidecum spre buricul targului, miroase a ceva necurat (spaga?). O ancheta pe marginea eliberarii acestei autorizatii ar putea clarifica situatia.

  • Gaspar 7 ani

    cum a zis un cetatean intr-un alt comentariu al unui articol , filmul de abia incepe. 🙂

  • Claudiu 7 ani

    Din pacate nu este prima decizie a Primariei luata in acest sens si cred ca nici ultima. Intre blocurile 11 si 13 de pe strada Ecat. Teodoroiu se ridica o constructie cu etaj urmand acelasi itinerariu: teren retrocedat proprietarului, vandut de cinci ori pana acum, spatiu verde distrus, si Primaria spalandu-se pe maini in fata unui proprietar care ar fi putut desbagubit prin alte mijloace. Ultimile spatii verzi dintre blocurile construite pe timpul comunistilor sunt distruse de acest consiliu local care pune interesul unor persoane influente mai presus de interesele majoritatii care i-a votat. In fata proprietatii invocate de Constitutie sta persoana careia trebuie sa i se apere dreptul la privacitate si la un trai decent. Cu un „casoi” intre blocuri nu stiu ce trai decent si linistit pot avea persoanele care locuiesc in bloc sau in casa respectiva! Pana la urma ceea ce a inceput Ceausescu in anii 80 termina unii pseudo-democrati in aceasta perioada!

  • Stanescu 7 ani

    SI,CARE ESTE PROBLEMA,DACA OMUL ARE ACTE PE ACEL TEREN,POATE SA CONSTRUIASCA CE VREA. DACA RESPECTIVI LOCATARI, DIN ACEA ZONA ,NU SUNT MULTUMITI,POATE FOARTE USOR SA VANDA APARTAMENTUL,SI SA MEARGA LA TARA, CA ACOLO ,ARE DSTUL SPATIU VERDE.

  • Platitor de taxe 7 ani

    Proprietatea privata este proprietate privata, nu mai traim in comunism. Protejata si garantata. Vecinii trebuie sa multumeasca stapanului pamantului pentru ca s-au folosit de terenul respectiv pana acum, dar daca autorizatia a fost data respectand LEGILE din Romania, atunci totul e in regula. Daca nu, avem o problema. Faza cu spatiul verde a fost optiunea proprietarului pana acum si locatarii blocurilor nu au nici un merit si nici un cuvant de spus pe o proprietate privata.
    Faza cu despagubirea e cel putin hilara, adica sa i se dea teren in alta parte unde cresc tot balarii si/sau iarba nu? adica tot spatiu verde sau cum? Sau eventual omul trebuie sa renunte la o proprietate pentru un alt teren al primariei pe care niste tineri pot construi sau pe care se pot construi blocuri pentru mai multi tineri, doar pentru ca unora le sta in gat un individ? de ce sa platesc si eu pentru mofturile altora?

    Dar inainte de toate exista LEGE, buna sau stramba, exista o lege si ea trebuie respectata, altfel proprietarul terenului va lua despagubiri de la toti cetatenii Romanului si inzecit.

  • Paul 7 ani

    Foarte bine Radule, proprietarul isi construieste o casa nu o hala, da? e proprietar de teren iar vecini sa-si vada de vasele lor nespalate in ghiuveta lor sa se termine odata cu uitare peste gardul altuia !!!!!. O zi buna la toti.