Consilierii locali au dat banii romașcanilor cu activități diverse

Proiectul de hotărâre privind cheltuieli din bugetul local s-a aprobat fără intervenţii. Unul dintre beneficiari le-a mulţumit aleşilor la finalul şedinţei. Protopopul Dragoş Munteanu le-a dăruit consilierilor locali câte un ou încondeiat. 

Aleşii romaşcanilor au aprobat, joi, în unanimitate, alocarea de fonduri către lăcaşe de cult, dar şi către persoane care desfăşoară anumite activităţi.

S-a aprobat alocarea a câte 10.000 de lei, pentru reparaţii şi lucrări, bisericilor: „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Vasile cel Mare” şi „Sfânta Tereza”. Biserica „Isus, Bunul Păstor” a primit 5.000 de lei, iar Parohia „Ștefan cel Mare şi Sfânt” a primit 12.000 de lei.

bani 02La finalul şedinţei de Consiliu Local, protopopul de Roman, Dragoş Munteanu, care este şi parohul bisericii „Sfântul Nicolae”, a mulţumit consilierilor locali pentru banii daţi. „Vă transmit, din partea ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, arhiereşti binecuvântări şi, totodată, urări de bine, de sănătate şi de bun mers în toate acţiunile pe care le desfăşuraţi în municipiul nostru. Sunt aici prezent şi în calitate de paroh al Bisericii «Sfântul Nicolae». Biserica aceasta se regăseşte în lista monumentelor istorice. În urmă cu peste 250 de ani, înaintaşii noştri au ridicat această biserică în vremuri grele, arătând, astfel, care era, atunci, locul bisericii într-o societate normală. Mă bucur că, şi în această zi, dumneavoastră aţi găsit de cuviinţă să dăruiţi, din firavul buget al Romanului, câte puţin, la bisericile care au cu adevărat nevoie. Biserica pe care eu o reprezint va suferi, anul acesta, mai multe lucrări de construcţii şi de reparaţii capitale. Costul total al lucrărilor depăşeşte 100.000 de lei. Toate aceste construcţii ar fi fost periclitate dacă nu am fi rezolvat problema pentru care eu l-am rugat pe domnul primar – iar dumnealui, pe dumneavoastră -, rezolvarea hidroizolaţiei pe exterior. Vă mulţumesc frumos. Știu că este o sumă mare, dar banii sunt cheltuiţi cu folos. Vreau să vă ofer un cadou, cu toate că în zilele acestea ţi-e şi frică să mai spui de cadouri, mai ales la consilieri şi la primar. Este un ou încondeiat, un simbol al Învierii, al primăverii, al Paştelui”, a spus Dragoş Munteanu, protopopul de Roman.

Bani pentru cultură şi sport

Bani din bugetul local au mai fost alocaţi şi pentru alte cauze. Vlăduţ Andrei Agafiţei, Elena Burcaş, Cătălin Pavel şi Maria Cristina Leahu vor participa la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, ce se va desfăşura în perioada 2 – 5 aprilie, la Bruxelles. Pentru participarea la această competiţie mondială s-a alocat câte 1.440 de lei fiecărui sportiv.

Fundaţia „Pro Mediu, Etno şi Viaţa” a primit 1.000 de lei pentru susţinerea proiectelor de întreţinere a câinilor comunitari aflaţi în grija fundaţiei. Tot 1.000 de lei a primit Tit Tihon, pentru publicarea volumului în limba engleză „The astral city of Roman, the cosmopoetry”, scris de Tit Tihon şi Andrei Dorian Gheorghe.

1.500 de lei s-au alocat pentru volumul „Cinetică non-maxwelliană în plasmă” – ediţia bilingvă 2014, a lui Constantin Grecea, doctorand la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Aceeaşi sumă va fi oferită şi lui Alexandru Mihăilă, jurnalist şi scriitor, pentru romanul „Splendoarea paradisului”.

Societatea Culturală „Roman Muşat” primeşte 2.000 de lei pentru publicarea lucrărilor sesiunii de comunicări ştiinţifice din 30 martie, la împlinirea a 623 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Roman. Volumul se intitulează „Studia Romanensia XIII” şi va cuprinde lucrări ştiinţifice ce vor fi prezentate cu această ocazie.

2.000 de lei primeşte şi Forumul Tinerilor din România, reprezentat la nivel local de Diana Alexandra Toma şi Sergiu Șerban, pentru organizarea în bune condiţii a evenimentului Consiliul Local al Tinerilor „Raise Youth Voice”, ce va avea loc în perioada 8 – 10 aprilie, la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, cu participarea a aproximativ 300 de tineri, de la diferite instituţii de învăţământ. Aceeaşi sumă a fost alocată pentru premierea copiilor care vor participa la Festivalul naţional de muzică „Lucky Kids”, în perioada 17 – 18 aprilie.

Și artistul local Ștefan Enăşel a fost ajutat de Consiliul Local. El a primit 2.500 de lei pentru editarea unui CD cu 30 de piese de folclor, într-un tiraj de 3.000 de bucăţi.


COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • m.mititelu 5 ani

    Rusine domn primar,ati dat banii romascanilor la biserici, Pe cand acesti preoti invart banii adunati de la enoriasi cu lopata.In ce tara traim!!!!!!!!!!!!!

  • Un Romascan 5 ani

    Si cum am spus data trecuta,dragi romascani nu aveti posibilitatea sa faceti nimic, doar sa platiti taxe si impozite.Pentru ce? Aceasta este o intrebare retorica!Campania electorala sau de imagine a „Primului Romascan” al urbei se desfasoara doar cu ajutorul neputintei voastre .Avem in orasul acesta de „toate”:Sesiuni,Concursuri,Clerici,Astoologi sau Astronomi,Fizicieni,Doctoranzi,Scriitori,Sportivi,Artisti,Cantareti etc, dar o perspectiva de dezvoltare temeinica: CANCI!Felicitari!URA SI LA GARA!

    • Florin 5 ani

      Sa nu uitam ca toate hotaririle (chiar si cele aberante)sunt luate cu ajutorul nemijlocit al consilierilor ALESI DE ROMASCANI !!Pe care nu-i inreaba nimeni nimic, nimeni nu-i trage de mineca si nici nu le atrage atentia ca data viitoare nu vor mai prinde mandatul…