Consilierii județeni vor împărți sărăcia

Dimensiune text

După ședința de CJ de vineri, multe primării nu vor vedea niciun leu. Toți banii care se alocă trebuie folosiți exclusiv pentru plata arieratelor. Cea mai mare sumă din județ va ajunge la Primăria orașului Tîrgu Neamț.

 

 

În ședința extraordinară de vineri dimineață a Consiliului Județean (CJ) Neamț, mai multe primării din județ vor primi bani prin repartizarea sumelor defalcate din TVA. Banii vor fi folosiți doar pentru achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea unităților administrativ-teritoriale, a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice, față de furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, pentru anul 2012. Din cele 83 de primării din județ, doar 36 vor primi bani.

Cea mai mare sumă – 2.210.000 lei – o va primi orașul Tîrgu Neamț, iar cea mai mică – 3.000 lei – o va primi comuna Bîra. Fonduri vor primi și alte zece primării din zona Romanului. Astfel, în bugetul municipiului Roman vor ajunge 10.000 lei, în bugetul comunei Botești vor intra 118.000 lei, iar bugetul comunei Gâdinți se va majora cu 44.000 lei. Comuna Icușești va primi 398.000 lei, una dintre cele mai mari sume din județ. La Primăria Ion Creangă vor ajunge 23.000 lei, în timp ce la Moldoveni vor fi dați doar 12.000 lei. Comuna Oniceni va primi 36.000 lei, bugetul administrației locale din Ruginoasa va avea în plus 28.000 lei, iar comuna Văleni va primi 96.000 lei. Comuna Sagna va primi o sumă considerabilă – 357.000 lei.

La nivelul județului Neamț se vor aloca în total 7.556.000 lei, incluzând suma de 134.000 lei, bani care vor ajunge în bugetul Spitalului Județean Neamț.

Patru primării din Neamț vor primi bani în plus pentru achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea unităților administrativ-teritoriale, provenite din derularea programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural. Două dintre aceste primării sunt din zona Romanului. Primăria Sagna va primi 12.000 lei, iar Primăria Secuieni va primi 26.000 lei. Alte sume aferente acestor plăți vor ajunge la primăria Gîrcina – 24.000 lei – și la Primăria Tîrgu Neamț – 76.000 lei.

350.000 lei vor fi împărțiți către trei primării, pentru plata arieratelor provenite din derularea Programului privind reabilitarea, modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes județean și de interes local, alimentare cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate la sate. Astfel, 182.000 lei vor ajunge la Primăria Poiana Teiului, 135.000 lei vor fi virați Primăriei Ghindăoani, iar 33.000 lei vor fi dați Primăriei Icușești.

În aceeași ședință, consilierii județeni vor trebui să decidă dacă majorează de la șapte la nouă numărul de persoane împuternicite să reprezinte CJ Neamț în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a companiei județene ApaServ SA Neamț, în vederea asigurării unei mai bune implicări a consilierilor județeni în activitatea respectivului agent economic de interes județean și să-i desemneze pe cei doi consilieri. În plus, vor trebui să decidă dacă alesul județean PDL Claudiu Stafie va fi înlocuit în AGA a ApaServ.

O altă hotărâre ce va fi dezbătută de aleșii județului se referă la împuternicirea a încă șase persoane pentru a reprezenta CJ Neamț și a exercita competențele și atribuțiile acționarului în cadrul AGA a SC Neamț Turism SA, întrucât la această dată este desemnat un singur reprezentant din numărul aprobat de șapte persoane.


COMENTARII

WORDPRESS: 0