Prima paginăActualitateRoman

Consilierii îi pun la muncă pe asistații social

Dimensiune text

Tipurile de activități ce vor fi prestate de beneficiarii Legii 416 vor fi stabilite prin hotărâre de consiliu local. În luna decembrie, 366 de familii din Roman au primit ajutor social.

Romașcanii care beneficiază de ajutor social vor trebui, și anul acesta, să presteze ore de muncă în folosul comunității. Conform legislației, pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru. Neîndeplinirea acestei obligaţii atrage după sine suspendarea dreptului la ajutor social.

În general, este vorba despre muncă necalificată, iar tipurile de activități sunt stabilite prin hotărâre de Consiliu Local. În lunile ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie, benficiarii de ajutor social vor fi puși să curețe zăpada, gheaţa şi materialul antiderapant de pe trotuare, vor grebla spațiile verzi, vor mătura aleile, parcurile și trotuarele, vor salubriza și supraveghea zonele din apropierea platformelor gospodaresti şi a punctelor de colectare selective sau vor curăța de zăpadă şi gheaţă de pe aleile din Parcul Municipal şi alte părculeţe din oraș.

În perioada martie – octombrie, asistații social vor grebla spațiile verzi din municipiu, vor mătura aleile și trotuarele, vor grebla, colecta şi încărca resturi menajere şi vegetale din puncte neorganizate, cum ar fi: dig Moldova, lizieră Moldova, strada Islazului, obor, arteră ocolitoare, strada Teiului – zona podului de fier -, cartodrom, ștrand. Alte activități ce pot fi derulate cu ajutorul beneficiarilor Legii nr. 416 sunt curăţatul şanţurilor şi a rigolelor de pe străzi, împrăștiatul pământului, îngrijirea arborilor, pregătirea terenului pentru însămânțare, salubrizarea  și supravegherea platformelor gospodărești şi a punctelor de colectare selective și irigarea zonelor verzi.

În luna decembrie 2013, 366 de persoane şi familii din Roman primeau ajutoare sociale. Doar 151 de persoane, din cele 366 care primesc acest tip de ajutor, sunt apte de muncă, şi au prestat acţiuni şi lucrări de interes local.

Fondurile necesare pentru plata ajutorului social, precum şi pentru plata constribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii de venit minim garantat, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • florenta 7 ani

    Da sa ne mareasca si noua don primaru socialul daca tot vrea sa muncim ,ca este bataie de joc ce bani ne da.