Confecţiile şi construcţiile, oferte eterne pe piaţa muncii

Jumătate din posturile vacante vin din domeniul confecţiilor şi construcţiilor. Fluctuaţia de personal este determinată, în primul rând, de salariile mici şi de condiţiile dificile de muncă.

Săptămână de săptămână, în oferta de angajare a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă se regăsesc joburi pentru cei interesaţi să lucreze în domeniul confecţiilor, în construcţii şi, mai nou, pentru cei care se pricep la domeniul electric. Nu este vorba de unul sau de două posturi. Acestea se numără cu zecile, cel puţin pentru domeniul confecţiilor.

„Nu se pune problema unei lipse de personal calificat pentru aceste domenii, cel puţin în domeniul confecţiilor şi al construcţiilor au fost numeroase cursuri de calificare, multe organizate chiar prin agenţiile locale de ocupare a forţei de muncă. Confecţiile şi construcţiile sunt, însă, domenii cu o mare fluctuaţie de personal. Pentru că există numeroşi angajatori, cei care au calificarea de confecţioner se mută, periodic, de la o firmă la alta, în căutarea unui pachet salarial mai bun. Odată ce află la faţa locului care sunt condiţiile, după câteva luni pleacă şi îşi caută un alt loc de muncă, tot în domeniu, eventual la primul angajator. Practic, aceiaşi lucrători se rotesc, pe rând, cam prin toate firmele din domeniu. Fluctuaţia este determinată şi de faptul că salariile nu sunt foarte mari în domeniul confecţiilor, iar condiţiile de muncă sunt dificile”, a spus directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Daniel Chirilă.

Lista ofertelor este îngroşată artificial şi de unii angajatori, care, deşi au nevoie doar de unul sau de doi angajaţi, menţin în ofertă câte 20 sau 30 de locuri libere, în speranţa ca din cei mulţi interesaţi de postul scos la concurs să poată alege măcar unul sau doi pe care să-i păstreze.


COMENTARII

WORDPRESS: 0