Condamnată pentru furt şi complicitate la accesarea ilegală a unui sistem informatic

Condamnată pentru furt şi complicitate la accesarea ilegală a unui sistem informatic

 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat o femeie căutată la nivel național pentru comiterea infracțiunilor de furt şi complicitate la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

Conform IPJ Neamț, marți, 5 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamț au depistat o femeie de 32 de ani, din Bacău, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Aceasta era condamnată de Tribunalul Neamţ la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani, o lună, 10 zile de închisoare și plata unei amenzi penale în valoare de 1.800 lei, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt şi complicitate la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

„În fapt, la data de 11 ianuarie 2016, femeia a sustras din interiorul unui autoturism o geantă în care se aflau diverse bunuri, documente și un card bancar, pe care l-a utilizat ulterior pentru retragerea a peste 2.500 de lei. Aceasta a asigurat paza în apropierea unui bancomat în timp ce o altă persoană a efectuat mai multe operațiuni de retragere numerar de pe cardul persoanei vătămate. Aceasta a fost condusă și depusă la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, informează IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0