Prima paginăPe scurt

Condamnat la închisoare pentru că și-a înjunghiat soția și pe presupusul ei amant

Dimensiune text

Bărbatul trebuie să plătească și despăgubiri de 50.000 de lei presupusului amant al soției.

 

 

Un bărbat din Roman va ajunge în spatele gratiilor pentru că a înjunghiat-o pe soția sa și pe prespusul ei amant. Magistrații de la Tribunalul Neamț l-au condamnat, săptămâna aceasta, pe Iosif Cojan, de 51 de ani, la patru ani de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor deosebit de grav. Fapta s-a întâmplat pe 16 iulie 2012, când Iosif Cojan, care își bănuia soția de infidelitate, a urmărit-o și a surprins-o în curtea casei, cu un alt bărbat. Atunci, a scos cuțitul și i-a înjunghiat pe amândoi de mai multe ori. Presupusul amant a fost transportat de urgență la spital, în șoc hemoragic, fiind diagnosticat cu plagă hepatică și pneumotorax. Nici soția lui Iosif Cojan nu a scăpat prea ușor, ea având 20 de lovituri de cuțit, perforație de intestin și peritonită. Ei au fost supuși unei intervenții chirurgicale, iar pentru vindecare au avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale. Iosif Cojan va trebui să plătească presupusului amant și daune în valoare de 50.000 de lei.
Sentința poate fi atacată cu recurs.



COMENTARII

WORDPRESS: 0