Prima paginăActualitate

Condamnat la închisoare după ce a condus o mașină cu un permis fals

Condamnat la închisoare după ce a condus o mașină cu un permis fals

Dimensiune text

Joi, 11 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Dulcești.

Conform IPJ Neamț, acesta era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de un an și șapte luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.

În fapt, la data de 4 august 2018, bărbatul a fost depistat în trafic de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe DJ 157A, în satul Cârlig, fără a poseda permis de conducere. Cu ocazia controlului, acesta a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile din Irlanda, care era unul fals, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0