HomeRoman

Concurs de cunoștințe generale la Casa de Cultură

Joi, la Casa de Cultură din Roman, începînd cu ora 11.00, elevii de liceu se vor întrece în cadrul celei de-a treia ediții a competiției „De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor – Tradiție și legendă la români”.

 

 

Concursul, al cărui inițiator este primarul Laurențiu Dan Leoreanu, reprezintă o competiție în cadrul căreia elevii de liceu vor trebui să demonstreze cît de bine își cunosc tradițiile.

Ediția de anul trecut a concursului interșcolar „De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor – Tradiție și legendă la români” s-a desfășurat la începutul lunii martie. Sute de elevi ai școlilor și liceelor din Roman au venit la acest concurs de cultură generală pentru a-și susține echipele favorite, contribuind la realizarea unei atmosfere cu adevărat incendiare.

Sala de spectacole a Casei de Cultură a fost plină ochi, iar concursul a fost cîștigat de echipa Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfîntul Francisc de Assisi”. La finalul concursului, trupa „Arreti” a încîntat publicul cu dansuri românești și dansuri populare grecești.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Andrei 12 ani ago

    concursul la castigat seminarul Melchisedec Stefanescu( Sf.gheorghe)