[VIDEO] Concerte Andra și Pepe și mâncare bună la Carrefour – Live & Crunchy Roman

[VIDEO] Concerte Andra și Pepe și mâncare bună la Carrefour – Live & Crunchy Roman

 

 

Mii de romașcani, dar și locuitori ai comunelor din zonă, au participat vineri seară, 10 mai, în parcarea centrului comercial Roman Value Centre, la evenimentul organizat de Carrefour – Live & Crunchy. Intrarea a fost liberă, iar participanții s-au distrat din plin.

Turneul Carrefour – Live & Crunchy ajunge în 11 orașe și include, la finalul acestei săptămâni, și municipiul Roman, turneu cu o atmosferă inspirată de festivalurile de muzică, care aduc oamenii împreună, unde accentul este pus pe muzica bună și mâncarea gustoasă, cu un rol esențial în crearea acestei atmosfere plăcute pentru participanți. Cei trei piloni de bază și ingredientele evenimentelor Live & Crunchy: muzica bună, mâncarea gustoasă, experiențe petrecute alături de prieteni și familie.

Cu prilejul acestui eveniment, și magazinele centrului comercial Roman Value Centre le-au pregătit clienților oferte speciale în acest sfârșit de săptămână.

De vineri după-amiază, până la începerea spectacolelor de muzică, cei prezenți s-au putut bucura de zona de food-court amenajată lângă scenă, de circa 50 x 50 metri, cu preparate delicioase și demonstrații live de cooking cu  Ciprian Ogârcă, câștigătorul Mastechef din 2014, cu ingrediente folosite în prepararea produselor de cea mai bună calitate: Carrefour face eforturi să aducă mai multe produse de calitate la prețuri accesibile, ca parte din strategia la nivel internațional dezvoltată de retailer – Act for Food. Ciprian Ogârcă a prezentat pentru Ziarul de Roman câteva dintre deliciile cu care îi așteaptă pe romașcani în acest final de săptămână, zona de food court fiind deschisă pe durata întregului weekend.

 

Spre seară, atmosfera a fost întreținută de două nume mari ale muzicii românești, Andra și invitatul său pentru concertul de la Roman – Pepe, de ale căror piese cei prezenți s-au bucurat toată seara, iar evenimentul a fost prezentat de actorul Vlad Baba. Ploaia nu a fost un impediment pentru participanți, care au primit pelerine de ploaie deghizate în ornamente de Crăciun de la organizatorul Carrefour. S-a dansat pe hiturile latino ale lui Pepe și s-a cântat alături de Andra pe cele mai cunoscute hituri pop ale sale, dar și pe apreciatele ei reinterpretări ale unor melodii populare tradiționale. Showul a fost completat de artificii din confetti, jocuri de lumini, baloane gigant, dansatori și animații de tot felul proiectate pe ecrane gigant. Seara s-a încheiat cu un spectacol de lasere apreciat la fel de mult de cei prezenți.

După evenimentele organizate în această primăvară la Suceava, Iași și Roman, turneul Carrefour – Live & Crunchy și Andra vor mai ajunge până în toamnă la Focșani, Baia Mare, Satu Mare, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara și Sibiu.

Foto, video main: MV Production

 

 

 

 

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0