COMUNICAT DE PRESĂ

parlamentul romanieiPrin scrisoarea transmisă joi Președintelui Camerei Deputaților de către Președintele României, domnul Traian Băsescu arată, o dată în plus, că, pentru el, Parlamentul nu este altceva decât o instituție care trebuie subordonată puterii și voinței sale.

 

 

Altfel decât privit ca un act de voință și de orgoliu nu ar putea fi interpretat gestul său de a-i solicita Președintelui Camerei Deputaților să continue procedura legislativă de adoptare a propriului proiect de lege depus la Parlament în legislatura trecută. Cu alte cuvinte, Președintele României își imaginează că forul legislativ din România funcționează și decide la comanda președinților celor două Camere, iar competențele acestora sunt discreționare în raport cu membrii Parlamentului, putându-li-se ordona acestora, în exercitarea mandatului reprezentativ care le-a fost încredințat ce și cum să voteze.

În contextul în care partidele politice parlamentare – inclusiv partidul care l-a propulsat pe președinte – au ajuns la un acord în privința necesității modificării Constituției, iar majoritatea parlamentară a deschis un front de discuții guvernat de dialog, Președintele României își amintește brusc – probabil în absența altor subiecte care să-l plaseze în centrul dezbaterilor televizate – că în Parlament există un proiect de lege referitor la revizuirea Constituției, pe care parlamentarii „au obligația” să-l și adopte. Utilizând drept cal troian rezultatele referendumului național din 2009, Președintele României consideră necesar să-și impună voința față de actualul Parlament, a cărui poziție și-o dorește șubrezită și la a cărui deteriorare de imagine contribuie constant.

În realitate, membrii Parlamentului actual doresc să elaboreze o inițiativă legislativă de revizuire a Constituției care să întrunească în cât mai mare măsură consensul național, prin dialog atât cu partidele politice reprezentate în Parlament, cât și cu societatea civilă. Într-un mod abrupt și prea mult trecut cu vederea de întreaga clasă politică, Președintele României, prin demersurile sale anterioare, inclusiv prin cel de joi, încearcă să submineze acest demers considerând că, în afară de el, nimeni nu este capabil să sintetizeze voința cetățenilor români și să elaboreze o inițiativă legislativă de modificare a Legii fundamentale.

Faptul că parlamentarii sunt preocupați de felul în care cetățenii români și-au exprimat voința în cadrul referendumurilor organizate între 2007-2012 – ceea ce înseamnă că includem aici atât referendumul din 2009, cât și pe cele de demitere a Președintelui României – este întărit prin aceea că, încă de la începutul actualei legislaturi, s-a constituit o comisie comună a celor două Camere ale Parlamentului de revizuire a Constituției, care, spre deosebire de cea patronată de guvernarea PDL, constituită în legislatura anterioară, funcționează, lucrează și ia decizii, care sunt cunoscute de întreaga opinie publică.

Este de notorietate faptul că proiectul de lege de revizuire a Constituției înaintat Parlamentului de Președintele României în legislatura anterioară conține numeroase elemente de neconstituționalitate, constatate prin Decizia Curții Constituționale nr.799 din 17 iunie 2011, a căror dezbatere și adoptare este imposibilă și inacceptabilă, pentru că ar însemna încălcarea Constituției. În dorința sa de a-și realiza scopul, Președintele României a considerat că nu este necesar ca din acest proiect de lege să elimine dispozițiile neconstituționale și a pus pe masa Parlamentului un proiect de act normativ care, din start, era prost croit pentru că era neconstituțional, așezându-l sub emblema întruchipării voinței populare. Din această perspectivă, considerăm că Președintele României și-a încălcat competențele constituționale care-l obligau la elaborarea și inițierea unui proiect de lege care să fie în acord cu cele exprimate la referendum, dar și cu Constituția. Opțiunea pentru un Parlament unicameral a fost astfel realizată într-o manieră simplistă, mimetică care, de cele mai multe ori nu presupune nimic altceva decât înlocuirea sintagmei „Camera Deputaților și Senatul” cu cea de „parlament”. Astfel, cu excepția câtorva soluții legislative absolut obligatorii, considerăm că proiectul de lege inițiat de Președintele României nu face decât să slăbească poziția autorității legiuitoare în raporturile cu celelalte autorități publice, crescând, astfel, tendințele spre autocratism sau propune soluții legislative insuficient reglementate – cum este procedura legislativă împrumutată, probabil, din sistemul bulgar, care este, însă, incompletă. Mai mult decât atât, proiectul Președintelui României lovește și în independența justiției, pe care deși clamează că o vrea cât mai independentă, prin modificările propuse nu face altceva decât să o aservească prin reconfigurarea structurii Consiliului Superior al Magistraturii.

Conștienți de acest pericol, reprezentanții în Parlament ai partidelor care au făcut parte din arcul guvernamental al fostului guvern – care-l sprijinea pe Președinte – nu s-au grăbit să adopte acest proiect de lege, ba, chiar, mai mult, am putea spune că au făcut tot ce le-a stat în putință ca să întârzie cât mai mult dezbaterea și adoptarea sa. A reproșa azi actualului Parlament că nu a adoptat încă proiectul de lege depus încă din iunie 2011 nu este altceva decât un gest de diversiune, cu atât mai mult cu cât toate partidele parlamentare s-au exprimat în sensul necesității modificării dispozițiilor constituționale referitoare la rolul și structura Parlamentului, precum și la reducerea numărului de parlamentari.

Rezultatele referendumului din 2009 constituie un punct de plecare – niciodată abandonat și deloc trecut în derizoriu – de către membrii actualei comisii de revizuire a Constituției. De aici, însă, și până la a impune Parlamentului soluții și termene până la care acesta trebuie să adopte un proiect de revizuire a Constituției, este cam aceeași distanță dintre democrație și autocrație. Membrii actualui Parlament sunt conștienți de faptul că forul legislativ trebuie reformat, însă trecutul nu tocmai îndepărtat al României impune analize lipsite de patimă politică, dialog cu societatea civilă și soluții legislative care să se constituie într-un punct de progres și nu de regres social, pentru că până la urmă, dincolo de toate orgoliile decidenților politici, Constituția este Legea fundamentală într-un stat democratic, care dirijează toate domeniile vieții sociale.

 

IOAN CHELARU, Vicepreședinte PSD,
Vicepreședintele Comisiei de propuneri pentru revizuirea Constituției


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Harakiri 7 ani

    Ma intreb ce se poate intimpla daca, in luna iunie, cind INS va anunta rezultatele Recensamintului din 2011 , se va constata ca in Romania exista doar in jur de 15,5 milioane de persoane cu drept de vot. Cum va fi interpretat rezultatul Referendumului din 29 iulie 2012 ?!

  • ilici 7 ani

    Daca nu va convine cerem noi ca sa avem monarhie,nu-i vreti pe cei din tara? aducem de afara sa vedem atunci mafia Antonescu,mai vre la Cotroceni?