HomeComunicate

Comunicat de presă

Ziua Justiției: ”O picătură de pace, bucurie și sărbătoare” 

Vineri, 26 iunie, cu ocazia aniversării Zilei Justiției, la sediul Uniunii Juriștilor din România  a fost organizat Simpozionul cu tema „Garantarea și apărarea valorilor fundamentale ale societății de drept”.  Cu același prilej, în programul reuniunii a fost inclusă prezentarea  cărții „Constituția României – principii generale”, semnată de Cristian Ionescu.

Manifestarea l-a avut ca moderator, în calitatea sa de președinte al Uniunii Juriștilor din România, pe domnul senator Ioan Chelaru, vicepreședinte al Senatului.

Domnia sa a deschis lucrările simpozionului cu câteva cuvinte referitoare la caracterul aniversar al reuniunii, pe care a considerat-o „o picătură de pace, bucurie și sărbătoare” dedicată tuturor profesioniștilor  din domeniul Dreptului cu prilejul Zilei Justiției, și a invocat cei 21 de ani de când aceste întâlniri au devenit o tradiție.

IMG_8248Președintele Uniunii Juriștilor, domnul senator Ioan Chelaru, a precizat că alegerea temei simpozionului, care este o temă generoasă, a fost un răspuns la preocuparea actuală a societății românești pentru garantarea și apărarea valorilor fundamentale ale statului de drept. Domnia sa a subliniat, de asemenea, că, în vederea realizării unei complementarități a punctelor de vedere, care să asigure abordarea multiplă a temei dezbătute, au fost invitați să participe la simpozion  reprezentanți  ai tuturor profesiilor din domeniul Dreptului.

Au susținut alocuțiuni și au adus mesaje din partea instituțiilor pe care le reprezintă domnii Marius Tudose, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Liviu Stancu, secretar de stat la Ministrul Justiției, Gheorghe Florea, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Academia Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba, și doamnele Gabriela Baltag, președintele Asociației Magistraților din România, Corina Dumitrescu, rectorul Universității Creștine  „Dimitrie Cantemir”, Andreea Uzlău, director adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii.

Expunerile au reliefat preocuparea vorbitorilor de  a pune în contextul social-politic prezent ideile și abordările profesionale specifice. S-au făcut referiri la asigurarea independenței Justiției în cadrul garantării valorilor de bază ale democrației, la modernizarea instituțiilor din sfera sistemului de Justiție, precum și a ansamblului normativ românesc, din cadrul căruia Codurile Civil, Penal și de Procedură Penală au beneficiat de multiple comentarii.

S-a invocat importanța responsabilității etice a fiecărui profesionist al Dreptului, necesitatea colaborării și sprijinului reciproc între aceștia ca o condiție a câștigării respectului și încrederii publice în actul de justiție.

Apreciind proiectele lansate privitor la consolidarea  statutului intelectual al profesiei de jurist, respectiv realizarea Enciclopediei Juridice Române și înființarea Academiei de Științe Juridice, președintele Uniunii Juriștilor, domnul senator Ioan Chelaru, a subliniat necesitatea asumării de către Legislativ a  unor decizii mai ferme în vederea accelerării procesului de modernizare legislativă, cu referire la revizuirea Constituției în raport cu care trebuie  actualizată întreaga legislație.

Atât în cadrul dezbaterii tematice, cât și cu ocazia prezentării lucrării intitulate „Constituția României – principii generale”, domnul senator Ioan Chelaru s-a referit la experiența și demersurile proprii realizate în calitate de președinte al Comisiei Comune a Senatului și Camerei Deputaților pentru revizuirea Constituției, în vederea finalizării adoptării unui proiect de lege care „să asigure garanții sporite în privința apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, colaborarea între puterile statului, posibilitatea de a aduce garanții suplimentare independenței Justiției – trei piloni pe care procesul de revizuire s-a bazat pe parcursul a trei ani de muncă.” Într-o paranteză, domnia sa a evocat succint istoricul actualului proiect de revizuire a Constituției: „S-a redactat într-un final de către comisia specială, care funcționează la nivelul Parlamentului, a fost înaintat Curții Constituționale, l-am primit înapoi cu observații, multe dintre ele – 24  din cele 128 de amendamente declarate neconstituționale -urmând să fie scoase din text. Proiectul a fost înaintat Comisiei de la Veneția, în fața căreia am fost personal si am pledat cauza României, în favoarea proiectului, el primit avizul favorabil cu câteva propuneri de îmbunătățire. Din păcate, munca pe care noi am făcut-o este într-un moment de stagnare, din motive de neînțelegeri politice. Unii dintre colegii noștri au apreciat că proiectul pe care l-au votat anterior nu mai răspunde exigențelor politice și că trebuie schimbat.”

În acest context, moderatorul simpozionului, domnul senator Ioan Chelaru, a apreciat a dată în plus valoarea și utilitatea demersului științific realizat în cadrul recentei lucrări dedicate înțelegerii principiilor constituționale.

Domnia sa a subliniat, în final, caracterul personalizat al mesajelor instituționale prezentate și a mulțumit participanților la simpozion, pentru contribuțiile științifice aduse în cadrul dezbaterii.

Comentarii

WORDPRESS: 0