Complexul de servicii „Familia Mea” angajează psiholog

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ organizează, în data de 15 octombrie, un concurs pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate (psiholog), grad profesional IA, la Complexul de Servicii „Familia Mea” din Roman.

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs este 6 octombrie 2015.

Concursul va consta într-o probă scrisă, care se va susţine pe 15 octombrie, la ora 10, şi un interviu, care va fi susţinut pe 20 octombrie, la ora 10. Rezultatele finale vor fi afişate pe 23 octombrie.

Persoanele interesate de acest post trebuie să fie absolvente de studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent, în domeniul ştiinţelor sociale, specializarea psihologie, şi să aibă vechime în specialitatea studiilor absolvite minimum şapte ani.


COMENTARII

WORDPRESS: 0