Competiție pentru titlul ”Sat cultural al României 2014”

Prin acest program se dorește promovarea culturii și artei populare românești și europene.

 

Satele din jurul Romanului își pot promova moștenirea culturală. Asociația ”Cele mai frumoase sate din România”, sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, anunță lansarea programului cultural și turistic ”Satul cultural al României 2014”. Ideea competiției este de a promova cultura și arta populară românească și europeană, arta gastronomică și produsele tradiționale, turismul rural, agroturismul și ecoturismul, dar și patrimoniul cultural viu, oameni și locuri din perimetrul satului românesc. Candidaturile se primesc până la data de 16 decembrie. Comuna câștigătoare va fi anunțată vineri, 24 decembrie 2014, în cadrul unui eveniment care va fi organizat la Muzeul Statului din București. În cadrul acestui program, o comună din România va primi titlul menționat. Organizatorii au în vedere impulsionarea agroturismului și ecoturismului.

Una dintre comunele din jurul Romanului bogată în tradiții culturale autentice este comuna Ion Creangă. ”Moștenirea istorică a zonei se regăsește în tradițiile culturale și creațiile populare. Desfășurăm de câțiva ani un festival interjudețean de folclor intitulat «Pe sub creanga de arin», care a crescut de la an la an. Ansamblul de dansuri «Stejărelul» a fost prezent timp de 28 de ani pe scenele concursurilor și festivalurilor de dansuri populare din țară. Din zona noastră au plecat mulți rapsozi populari care au făcut cunoscut folclorul românesc autentic”, a precizat Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • cetatean 6 ani

    Sposorizarea este de la – elena udrea?
    Doar este reprezentanta comunei .
    (Stiu ca se scrie cu majuscule numele si prenumele)