Comoara de sub Casa Ioachim confirmă orașul medieval

Arheologul George Dan Hânceanu a prezentat, la Suceava și Vaslui, tezaurul descoperit cu ocazia săpăturilor arheologice întreprinse la fundația clădirii care adăpostește Biblioteca Municipală. Specialiștii susțin că sunt noi dovezi ale orașului medieval de sub Roman.

Tezaurul descoperit de arheologul George Dan Hânceanu în curtea Casei Ioachim, în care funcționează Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman, a fost prezentat, sub forma unor comunicări, la două sesiuni științifice organizate la Suceava și Vaslui. Cea mai recentă manifestare științifică a avut loc pe 6 decembrie, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, unde arheologul Hânceanu, muzeograf la Muzeul de Istorie din Roman, a participat la sesiunea anuală de rapoarte unde au participat cercetători din diferite centre științifice din România și Republica Moldova. Intitulată „Un sondaj arheologic la fundația Bibliotecii Municipale «George Radu Melidon» din Roman”, manifestarea științifică a avut un real succes printre medieviști, așa cum susțiune cercetător doctor Vasile Ursachi, fost director al Muzeului de Istorie din Roman, prezent la această întâlnire.

Cercetările întreprinse de arheologul Hânceanu la Casa Ioachim din Roman s-a bucurat de succes printre medieviști. Arheologul Hânceanu va mai face săpături lângă Biblioteca Municipală, pentru a-și putea desăvârși cercetarea. Materialul descoperit nu este nici prelucrat, nici restaurat, deoarece Complexul Muzeal Neamț ne-a luat restauratorul la Piatra Neamț, cu tot cu post, iar acest lucru va îngreuna munca arheologului Hânceanu. El spune că săpăturile efectuate ar conduce la concluzia că în zonă a existat un atelier meșteșugăresc, dar nu a finalizat săpăturile pentru a vedea dacă mai există obiecte care să susțină această idee preliminară„, a spus profesorul Ursachi.

La începerea lucrărilor de reabilitare ale Casei Ioachim a fost descoperit un strat medieval, în care s-au găsit obiecte, fragmente de vase și monezi care au fost încadrate, inițial, între secolele XVI – XVII. Printre fragmentele găsite se numără resturi de ceramică. Acestora li s-au alăturat fragmente de oase de animale și un cui de fier. Sub stratul medieval se presupune că ar exista arcada din cărămidă a unui beci care stă la fundația clădirii. „Arheologul Hânceanu urmează să prelucreze datele pe care le deține și să determine perioada căreia aparțin aceste obiecte. Contează faptul că orașul medieval se află sub clădirile noastre„, a spus profesorul Ursachi.

Documente îngropate de Vasile Ioachim, proprietarul clădirii

Nu este prima oară când, la restaurarea Casei Ioachim, se găsesc dovezi care să vorbească despre istoria Romanului. Dacă săpăturile arheologice întreprinse de arheologul George Dan Hânceanu vor scoate la lumină informații noi și interesante despre orașul medieval, echipa care a lucrat la restaurarea Casei Ioachim, după 1990, a făcut o descoperire care „vorbește” despre proprietarul casei. Echipa de muncitori a găsit în podul clădirii, îngropate în lut, documente legate de activitatea de comerț pe care Vasile Ioachim, proprietarul casei pe care a construit-o în 1864, o făcea în zona orașului Galați. Printre documente, hărți, s-a găsit și fotografia lui Vasile Ioachim.

 

Lucrările de restaurare vor dura trei ani

 

În anul 1900, clădirea a fost vândută primăriei. De atunci, în actuala clădire a căpătat mai multe destinații, de la administrație financiară (până în 1946), la parchet, primărie și școală de surori medicale.

Clădirea a fost puternic afectată de cutremurele din 1977 și 1986. Intervențiile suferite de-a lungul timpului au condus la pierderea definitivă a unor decorațiuni interioare, cum ar fi statuile din nișele situate în holul principal, și exterioare, cum ar fi terasa.

Până la lucrările de restaurare începute în acest an, Casa Ioachim a mai fost restaurată în perioada 1991 – 1993, lucrări realizate de SC „Remicon” SRL din Iași, singura firmă din Moldova specializată în lucrări de restaurare și consolidare. Indiferent de perioada în care Casa Ioachim se reabilitează, constructorul trebuie să efectueze lucrări care să se încadreze în stilul arhitectonic al clădirii, având în vedere că se intervine asupra unui monument de arhitectură din secolul XIX, înscris în lista monumentelor istorice. Lucrările de restaurare, începute în acest an, vor dura trei ani și se vor ridica la peste 2,4 milioane de lei, fonduri ce provin de la Consiliul Județean Neamț și din bugetul local al orașului.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • grig 7 ani

    multumim d-lui leureanu pentru tot ce face pentru noi , romascanii sa speram ca va finaliza proiectele care si le-a propus.