Comercianții de la Târgurile de Crăciun, consiliați de comisarii pentru Protecția Consumatorilor

Comercianții de la Târgurile de Crăciun, consiliați de comisarii pentru Protecția Consumatorilor

Dimensiune text

 

Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț au organizat, în aceste zile, acțiuni de consiliere a operatorilor economici participanți la Târgurile de Crăciun din Roman și Piatra Neamț.

Pentru operatorii economici care participă la Târgul de Crăciun 2019 organizat în municipiul Roman, sub denumirea „Sătucul lui Moș Crăciun”, acțiunea de consiliere a avut loc în data de joi, 12 decembrie. Operatorii economici participanți la Târgul de Crăciun organizat în Piatra Neamț au fost invitați la sediul CJPC Neamț în data de luni, 16 decembrie. Operatorii economici au fost consiliați cu privire la modul în care trebuie să își desfășoare activitatea de comercializare de bunuri și prestări de servicii, conform legii, astfel încât consumatorii să se bucure de atmosfera sărbătorilor de iarnă în condiții de siguranță.

Acțiunile au fost inițiate în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, stabilite prin HG 700/2012 de organizare și funcționare, în principal de supraveghere a pieței produselor și serviciilor, coroborată cu cea de acordare de consultanță de specialitate în domeniul protecției consumatorilor.

„Atragem atenția asupra faptului că operatorii economici au obligații privind corecta informare a consumatorilor cu privire la caracteristicile produselor sau serviciilor oferite, prin etichetele de produs sau cele de prezentare, afișarea prețurilor, afișarea la loc vizibil a denumirii operatorului economic și a plachetei cu Telefonul Consumatorilor. În cazul produselor alimentare comercializate vrac, important este să fie menționat prețul pe unitatea de măsura, lei/kg sau lei/litru și informații privind ingredientele cu efect alergen”, arată reprezentanții CJPC Neamț.

De asemenea, trebuie transmise informații corecte privind ofertele promoționale cu referire la data de debut sau data până la care oferta este valabilă, prețul nou alături de prețul vechi barat și sintagma „în limita stocului disponibil”.

„Totodată, operatorii economici trebuie să acorde atenție sporită modului de transport, depozitare și manipulare a produselor comercializate, astfel încât produsele să nu fie supuse unor diferente termice care ar putea conduce la alterarea acestora”, mai precizează comisarii pentru Protecția Consumatorilor.

Sfaturi pentru consumatori

– să verifice ambalajul si eticheta produsului;
– să citească atent eticheta şi să ţină cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate;
– să verifice existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucțiuni și precauții;
– să verifice modul de respectare a condițiilor igienico-sanitare la comercializarea produselor alimentare și prestarea serviciilor de alimentație publică;
– să solicite bonul de cumpărare și să îl păstreze. Orice reclamație legată de un produs sau serviciu trebuie semnalată, mai întâi, operatorului economic și, în caz de nerezolvare, structurii CJPC Neamț direct la sediu sau pe site-ul ANPC, unde este formularul pentru reclamații online.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0