Comedia „D’ale Carnavalului”, luni, pe scena Cercului Militar

HomeCultural

Comedia „D’ale Carnavalului”, luni, pe scena Cercului Militar

 

 

Teatrul „Dan Alecsandrescu” prezintă luni, 14 mai, de la ora 18, pe scena Cercului Militar din Roman, comedia „D’ale Carnavalului”.

„Veșnic actual, Caragiale ne aduce în atenție confuzia, trădarea, interesele personale, iubirile plătite cu bani grei, obsesiile, mojicia sau falsitatea, de parca Nenea Iancu ar fi văzut, cumva, viitorul. «D’ale carnavalului» sau «Bărbierul galant», cum s-a numit inițial, este o comedie în trei acte, ultima scrisă de Caragiale, după ce, la premieră, aceasta a fost îndelung huiduită, oamenilor neplăcându-le oglinda pe care Caragiale le-o așeza în fața. Intrarea va fi, mereu, liberă!”, este invitația lansată de reprezentanții Teatrului „Dan Alecsandrescu” din Roman.

Din distribuție fac parte, în ordinea intrării în scenă: Alexandru Lezeu (Iordache), Liviu Cojocărescu (Pampon), Mariana Levărdă (Mița), Cristian Foghel (Catindatul), Radu Vatavu (Crăcănel), Gheorghiță Iancu (Nae Girimea), Luminita Mera (Didina), Camelia Duca (Regina Balului), Sorin Cobuz (Plutonierul Iasomie), Corneliu Nechita (Ipistatul). Sufleur este Silvia Coșnete, iar regia îi aparține lui Radu Vatavu.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0