Colindători la uşa cancelariei

colindatori2Înainte de a intra în vacanţă, elevii colindă profesorii, primind, după datină, mere şi colăcei.

Conform unui obicei împământenit în şcolile din Roman, înainte de a intra în vacanţa de iarnă, elevii, mari şi mici, îşi colindă profesorii. Grupurile de colindători vin la uşile cancelariilor, momentul precedând, de obicei, cel din urmă consiliu profesoral din an, care are, întotdeauna, un caracter festiv. Tot conform tradiţiei, colindătorii primesc colăcei, fructe şi bomboane. Un astfel de moment a avut loc miercuri, 18 decembrie, la Școala „Mihai Eminescu”. Regula a fost, însă, puţin schimbată, organizatorii momentului de suflet fiind echipa de conducere a şcolii, formată din profesoara Mihaela Rusu şi adjunctul său, profesorul Dumitru Ouatu. „Am vrut să le mulţumim, astfel, colegilor noştri cu care am lucrat un an întreg împreună, ca o adevărată echipă, reuşind să obţinem rezultate deosebite”, a spus profesoara Mihaela Rusu, directorul Școlii „Mihai Eminescu”.

colindatori3Urările au fost adresate de membrii trupei de teatru „Gong”, care au avut-o ca invitată specială pe proaspăta vedetă „Next Star” Carina Mihăilă, şi de elevi de clasa I, care au prezentat un scurt program de dansuri. Un moment deosebit l-a reprezentat „Banda lui Bujor”, un obicei specific satelor din jurul Romanului, textul reprodus pe scenă fiind unul autentic, cules de la un bătrân din Dulceşti.


COMENTARII

WORDPRESS: 0