Colegiul Tehnic „Petru Poni” participă la concursul Ora de Net „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”

Colegiul Tehnic „Petru Poni” participă la concursul Ora de Net „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”

 

 

Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman participă la concursul național Ora de Net „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”, competiția de proiecte școlare lansată de Organizația Salvați Copiii România.

În vederea participării la acest concurs, Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman a organizat evenimentul „Alege conștient. Stop dependenței de Internet”, care a avut loc miercuri, 10 aprilie, în sala de festivități a liceului, și a reunit 150 de elevi ai școlii, părinți, profesori. În cadrul întâlnirii, participanții au vizionat resursele video și informaționale oferite de coordonatorii naționali ai proiectului, au fost dezbătute cele mai importante aspecte privind dependența de Internet și rolul adulților în educarea copiilor pentru o folosire echilibrată a tehnologiei. Acest eveniment a fost organizat de echipa clasei a IX-a A, coordonată de profesor Mihaela Stan și profesor Mariana Gabriela Dascălu, directorul instituției.

„Pentru a putea participa la acest concurs, elevii clasei a IX-a A au parcurs mai multe etape. Prima activitate educațională a purtat titlul «Dependența de Internet». Cea de-a doua întâlnire pe această temă s-a derulat sub forma unei discuții libere plecând de la constatările pe care le-au avut participanții după ce au observat cum utilizează tehnologia și nivelul de control pe care îl au asupra comportamentului lor online. Cea de a treia acțiune, cea de astăzi, presupune susținerea unei activități comunitare «Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!». Scopul acestei acțiuni este acela de a crește nivelul de informare și conștientizare cu privire la riscul dependenței de Internet, semnalele care denotă o lipsă de control în folosirea dispozitivelor și să invite spre identificarea modalităților de integrare a tehnologiei în scopuri benefice și echilibrate în raport cu celelalte activități care aduc bucurie și împlinire.

Condiția principală pentru participare este realizarea unui clip video care să abordeze tema «Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!» ca modalitate care contribuie la reducerea dependenței de Internet. Este important ca mesajul materialului video să evidențieze influența pozitivă a mediului online asupra dezvoltării copiilor și, în același timp, să pună accentul pe necesitatea folosirii echilibrate a tehnologiei în raport cu celelalte activități și relații din viața lor”, a declarat profesor Mihaela Stan, coordonatorul proiectului la nivelul Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman.

Internetul, resurse și riscuri

Mai mult de un sfert (27,3%) dintre copiii din România petrec peste șase ore online, dacă sunt într-o zi de școală, iar procentul acestora crește la 48,3%, dacă sunt într-o zi de final de săptămână sau de vacanță, o arată datele Studiului privind utilizarea Internetului de către copii, realizat de Organizația Salvați Copiii România, în cadrul proiectului Ora de Net.

Astfel, copiii care se încadrează în categoriile menționate mai sus spun că: sunt semnificativ mai nemulțumiți de relația cu părinții, prietenii și profesorii, precum și de viața lor din prezent; consideră într-o măsură semnificativ mai redusă că activitățile de zi cu zi au sens și sunt mai puțin optimiști cu privire la viitor; au fost mai puțin relaxați în ultimele două săptămâni și sunt mai nemulțumiți de deciziile luate. Prezența sporită în mediul online atrage în mod direct și expunerea la riscuri; 54% dintre copii afirmă că au fost deranjați sau supărați de către alte persoane pe Internet; 61% dintre respondenți spun că s-au simțit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe Internet, semnificativ mai multe fete și elevi de liceu.

În același timp, Internetul reprezintă o resursă, fiind folosit de către copii pentru a învăța lucruri noi, a-și consolida cunoștințele și a-și dezvolta abilitățile. Întrebați ce anume le place să învețe folosind Internetul, majoritatea copiilor menționează lucruri care îi pasionează, despre care nu se vorbește la școală și care au o aplicabilitate în viața reală. Caracterul interactiv al informației, posibilitatea de a folosi suport video sau audio și faptul că este facil reprezintă principalele motivații pentru care copiii aleg să învețe online. Plecând de la aceste rezultate, Organizația Salvați Copiii România a lansat competiția de proiecte școlare „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”, adresată elevilor din învățământul preuniversitar, coordonați de un cadru didactic. Inițiativa este derulată în cadrul programului Ora de Net și se încadrează în mișcarea globală propusă de INSAFE – rețeaua internațională a Centrelor Naționale „Better Internet for Kids”. Partenerii acestei inițiative educaționale sunt: Ministerul Educației Naționale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

„În perioada octombrie – decembrie 2018, peste 2.200 de cadre didactice din 820 instituții de învățământ. din 432 de localități, s-au alăturat echipei Salvați Copiii în campania națională «Dă BLOCK agresivității. Stop cyberbullying!». Cei 47.723 de copii implicați în activitățile derulate și raportate de dascălii lor, voluntari în cadrul programului Ora de Net, au participat la o serie de trei activități în timpul cărora au aflat despre riscurile relaționării în mediul online și au identificat măsuri de protecție pentru evitarea acestora. În continuarea acestei inițiative, am lansat concursul național «Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!» prin care ne propunem să deschidem o discuție națională privind timpul petrecut online de către copii, cauzele și efectele dependenței de Internet. Cadrele didactice interesate de coordonarea unei clase de elevi pentru înscrierea în concurs vor primi materiale informative care îi sprijină să înțeleagă mai bine contextul de dezvoltare al nativilor digitali, nevoile copiilor și mecanismele psihologice din spatele dependenței de Internet. Prin procesul propus în cadrul concursului, copiii descoperă cauzele și efectele dependenței de Internet și sunt invitați să identifice alternative de petrecere a timpului liber și să se sprijine unii pe alții să regăsească relaxarea, bucuria și pasiunea și în alte activități”, a declarat Georgiana Roșculet, coordonator al programului educațional Ora de Net.

Concursul se derulează în perioada 20 februarie – 12 aprilie 2019, iar autorii proiectelor câștigătoare vor primi diplome de onoare din partea Ministerului Educației Naționale, premii oferite din partea partenerilor Ora de Net, cursuri de formare intensive pentru cadre didactice și evenimente pentru părinții elevilor din instituție, susținute de echipa Ora de Net. Detalii la: www.oradenet.ro/concurs2019.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0