Prima paginăSocialEducatie

Colegiul „Miron Costin” a dus legendele românești în Lituania

Dimensiune text

O echipă reprezentând Colegiul Tehnic „Miron Costin” a participat la cea de-a trea reuniune din cadrul proiectului Comenius multilateral „Waterholic – o picătură de apă, picătură de speranță”.

lituaniaReuniunea a avut loc la Naujoji Akmenė, Lituania, la începutul lunii octombrie. Colegiul Tehnic „Miron Costin” a fost reprezentat de Andreea Barcan, (XII D), Cristiana Crețu (X A), Eliza Luca (XII A), Alina Postolache (XII I) și Lavinia Pavăl, (X B) și de profesoarele Ana Maria Zăloagă și Ana Maria Agape. „Obiectivul principal al reuniunii a fost prezentarea unor legende, tradiții, superstiții sau credințe legate de universul apei, specifice fiecărei țări participante. Participanții la reuniune au avut de pregătit câte cinci astfel de povești, dintre care una a fost prezentată participanților. Noi ne-am prezentat cu o dramatizare a legendei cascadei Vălul Miresei. Vizitele de studiu au inclus și Parcul Național Istmul Curonian, care include și protejează cel mai mare areal cu dune mobile din Europa. Elevii au avut astfel ocazia să compare două tipuri de peisaje extrem de diferite, cel al dunelor mobile și cel al unor lagune formate prin închiderea unor foste golfuri cu cordoane de nisip. În cadrul acestei vizite, elevii participanți au realizat comparații între peisajele marine din propriile țări cu cele specifice Mării Baltice”, a spus profesoara Ana Maria Agape, coordonator al echipei de proiect. La această reuniune au fost stabilite și obiectivele pentru următoarea reuniune de lucru și au fost împărțite responsabilitățile pentru întâlnirea din 2015. „Reuniunea s-a remarcat prin relațile interumane care s-au stabilit între elevii ș cadrele didactice participante, experiența acestei întâlniri contribuind la realizarea coeziunii între membrii echipei de proiect, atât la nivelul fiecărei țări în parte, cât și la nivelul proiectului de interes european”, a spus Ana Maria Agape.



COMENTARII

WORDPRESS: 0