Prima paginăSocial

Codul galben de vreme rea, prelungit până joi seară

Codul galben de vreme rea, prelungit până joi seară

Dimensiune text

 

 

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat miercuri atenționările meteo emise la începutul săptămânii, vizând instabilitate atmosferică accentuată, prelungind perioada acestora până joi seara, 28 iunie, la ora 23.

Astfel, de joi dimineață, 28 iunie, ora 3 – până joi seară, ora 23, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei, sud-vestul Moldovei, precum și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ (Cod galben). Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 20 – 30 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp.

Conform meteorologilor, de miercuri seară, 27 iunie, ora 23 – până vineri dimineață, 29 iunie, ora 10, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zonele de munte, precum și în sudul, estul și local în centrul țării cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 l/mp și izolat 30 – 40 l/mp. Vor fi mai ales averse care pe arii restrânse vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină.

Meteorologii precizează că va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă, 30 iunie, temporar în cantități însemnate.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0