Prima paginăSocial

Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină

Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină

Dimensiune text

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o avertizare de tip cod portocaliu și cod galben, vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru mare parte din țară, inclusiv județul Neamț, pentru zilele de luni și marți.

Conform meteorologilor, în intervalul luni, 24 august, ora 10:00 – marți, 25 august, ora 23:00 (COD GALBEN), în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și, izolat, 40 – 50 l/mp. Fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi, pe arii mai restrânse, și în restul teritoriului.

Luni, 24 august, între orele 12:00 – 23:00 (COD PORTOCALIU), în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30 – 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50 – 70 l/mp.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0