Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, până marți seară

HomeSocial

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, până marți seară

 

 

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, marți, atenționările emise la începutul săptămânii, prelungind intervalul în care țara noastră va fi afectată de vremea rea, până miercuri seară.

Conform meteorologilor, în intervalul marți, 11 iunie, ora 10 – miercuri, 12 iunie, ora 23, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.

Marți, 11 iunie, între orele ora 10 – 23 (COD GALBEN), în Oltenia, vestul și sudul Munteniei, nordul Moldovei, local în Transilvania și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 – 25 l/mp, iar izolat 40 – 50 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza acesta mesaj prin avertizări de vreme severă imediată: http://www.meteoromania.ro/avertizari/.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0