Cod galben de ploi torențiale, prelungit până miercuri dimineață

Cod galben de ploi torențiale, prelungit până miercuri dimineață

Dimensiune text

 

 

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit, luni, atenționarea de tip cod galben emisă la finalul săptămânii, vizând instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă, pentru mai multe județe din zona de munte și zona de est a țării, inclusiv județul Neamț, pentru intervalul luni, 30 iulie, ora 21 – miercuri, 1 august, ora 9.

Conform meteorologilor, în acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în nordul Moldovei, local în Transilvania și Oltenia, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona Munților Banatului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

Județul Neamț se află sub avertizare meteo cod galben pentru astfel de fenomene de la începutul săptămânii trecute.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0