Clubul Copiilor, cadou pentru Primăria Roman

Dimensiune text

Reprezentanţii Clubului Copiilor Roman au vrut să ofere un cadou Primăriei Roman. Elevi şi cadre didactice au lucrat, astfel, la o machetă a municipiului Roman, în care au fost reproduse cele mai importante clădiri din oraş.

club 2„Ideea aparţine domnului profesor Cornel Varniote. Dumnealui, în urmă cu o lună, mi-a prezentat o fotografie a acestui proiect. Am fost de acord din prima cu proiectul. Ceea ce aţi văzut în holul Primăriei este rodul muncii domnului profesor şi a copiilor pe care dumnealui îi instruieşte. Recunosc, au mai primit ajutor şi de la câteva cadre didactice cu suflet de la noi. Eu am avut emoţii, dar, după ce am văzut ceea ce a ieşit, am rămas copleşit”, a spus Ilie Boloca, directorul Clubului Copiilor Roman.

Partea stângă a holului Primăriei a fost amenajată conform viziunii copiilor, iar profesorii se declară foarte mândri de ceea ce s-a realizat. Expoziţia temporară poate fi vizitată până la sfârşitul anului, de oricine doreşte.


COMENTARII

WORDPRESS: 0