Clienţi ademeniţi cu reduceri false

Mai multe magazine au fost amendate pentru că nu au respectat legislaţia privind reducerile.

 

 

Mai multe magazine din judeţ care anunţau reduceri au încercat să-i păcălească pe cumpărători. Aceasta este concluzia la care au ajuns comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Neamţ. În luna ianuarie, aceştia au desfăşurat un control tematic la societăţile comerciale care au anunţat reduceri de preţ la diferite produse.
Unele dintre magazine aveau anunţate reduceri, însă nu specificau şi procentul. Produsele nu erau etichetate sau nu se declara reducerea. La alte magazine, în vitrine erau anunţate reduceri de 70%, dar la produsele de pe raft nu era specifcat procentul de reducere. Alte societăţi comerciale nu aveau specificat clar şi preţul vechi al produsului sau nu-l afişau corect. Consumatorii trebuie să ştie că preţul vechi trebuie menţinut minim 30 de zile înainte de reducere, nu poate fi crescut cu câteva zile înainte, iar apoi să se aplice reducerea„, a afirmat Gelu Moldoveanu, comisar şef al CJPC Neamţ.

Luna trecută au fost controlaţi 27 de agenţi economici care au operat reduceri, iar pentru abaterile de la legislaţie s-au aplicat nouă amenzi, în valoare de 18.000 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0