Prima paginăSocialSanatate

Cititoarele de carduri de sănătate sunt obligatorii, prin lege

Dimensiune text

Având în vedere că medicii refuză să îşi achiziţioneze cititoare pentru cardurile naţionale de sănătate, preşedintele CNAS va emite un ordin prin care îi va obliga să facă acest lucru.

Începând de luni, nemţenii au primit vizita poştaşului, care le-a adus cardul naţional de sănătate. Unii dintre ei s-au bucurat, însă alţii nu au vrut să îl primească, pe motiv că nu îi văd utilitatea. Până în acest moment, nu s-a făcut încă o raportate la nivelul judeţului Neamţ pentru a se vedea câte carduri au ajuns efectiv la proprietari şi câte s-au întors la Poştă, însă cert este că, până la finalul lunii noiembrie, toate cele 150.501 carduri care au fost repartizate judeţului Neamţ trebuie să ajungă la proprietari.

O problemă foarte importantă continuă să fie cititoarele de carduri. Mulți medici încă nu au achiziţionat un astfel de produs, chiar dacă el costă maximum 80 de euro.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) face, iarăşi, un apel către furnizorii de servicii medicale de sănătate să îşi cumpere cititoare de carduri cât mai curând, pentru a verifica dacă funcţionează sistemul până la data de 1 ianuarie 2015, atunci când va deveni obligatorie utilizarea acestui card.

„Avem convingerea că furnizorii de servicii medicale înţeleg importanţa acestui proiect şi sunt interesaţi ca acesta să funcţioneze, însă regulile sunt necesare în orice sistem care se doreşte funcţional. Acesta este motivul pentru care la finalul acestei luni va fi emis un Ordin de Preşedinte CNAS, care vizează obligativitatea validării serviciilor medicale cu ajutorul cardului de sănătate şi, deci, achiziţionarea cititoarelor de carduri, într-un termen de 30 de zile de la emiterea ordinului, de către toţi furnizorii din sistem. În acest mod, ne vom asigura că, în perioada de testare, toţi furnizorii de servicii medicale vor activa cardurile asiguraţilor şi vor valida prin intermediul lor serviciile medicale pentru care pacienţii s-au prezentat la medic”, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

COMENTARII

WORDPRESS: 0