Ciocolata a băgat şapte copii în spital

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Neamţ atrag atenţia asupra necesităţii citirii etichetelor tuturor produselor alimentare înainte de consum, pentru a se preveni apariţia unor eventuale intoxicaţii.

Luni, 9 martie, în jurul prânzului, şapte copii din localitatea Urecheni, din apropiere de Tîrgu Neamţ, cu vârste cuprinse între zece şi 11 ani, au ajuns la Spitalul Orăşenesc Tîrgu Neamţ, cu intoxicaţie alimentară, după ce au mâncat cu toţii din aceeaşi cutie cu ciocolată. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ a preluat copiii de la dispensarul medical din localitate, iar aceştia au spus că au mâncat cu toţii din ciocolata adusă de unul dintre colegi, cu ocazia zilei de 8 Martie. Se pare că ciocolata era expirată, ceea ce a dus la îmbolnăvirea elevilor.

„Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor alimentare, astfel încât să aleagă doar produse a căror dată de expirare să nu fie depaşită. Operatorii economici care nu respectă legislaţia drepturilor consumatorilor vor fi aspru sancţionaţi”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Marius Dunca.

În judeţul Neamţ, ultimul control efectuat de CJPC, la operatorii economici, cu privire la modul de respectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limita de consum (produse perisabile din punct de vedere microbiologic) a produselor alimentare existente la comercializare, a fost efectuat în prima parte a lunii februarie. Atunci, au fost descoperite băuturi răcoritoare şi bere expirate de trei, respectiv nouă zile, sos de vită şi sos de maioneză expirate de 50 de zile, bere, băuturi răcoritoare, condimente şi cremă cu ciocolată expirante de la patru până la 160 de zile, muştar şi ciocolată expirate de două sau trei zile. Tot la acel control au fost descoperite produse din carne (guşă cu şoric, cârnaţi populari) expirate de trei zile.


COMENTARII

WORDPRESS: 0