Cine vrea posturile de director de la Spitalul Roman

HomeSanatate

Cine vrea posturile de director de la Spitalul Roman

 

Spitalul Roman - Spitalul Nou 02Spitalul Municipal de Urgență Roman a scos la concurs trei posturi de conducere din instituție, de director medical, director financiar-contabil și director de îngrijiri, ultima zi de depunere a dosarelor fiind vineri, 17 februarie. Posturile sunt scoase la concurs deoarece legislația în vigoare prevede organizarea acestuia la fiecare patru ani.

Chiar dacă, până în ultima zi de înscriere, nimeni nu părea interesat de posturi, vineri situația s-a schimbat și au apărut și candidații. Nu au apărut, în schimb, surprize, la Resurse Umane fiind înregistrate candidaturile celor care, de fapt, au ocupat și până acum funcțiile: Leonard Achiriloaei – pentru funcția de director financiar contabil, medic Oana Onu – pentru funcția de director medical și asistent principal Elena Chirilă – pentru funcția de director de îngrijiri.

Concursul constă într-un test grilă ca lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, susţinerea proiectului pe o temă din domeniul de activitate al postului şi interviul de selecţie. Probele de evaluare se notează cu note de la 1 la 10. Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să obţină media finală de cel puţin 7 şi la fiecare probă trebuie să ia minim nota 6. Candidaţii au trebuie să achite şi o taxă pentru a participa la concurs, care este de 200 de lei pentru funcţiile de director medical şi cea de director financiar-contabil şi de 100 de lei în cazul funcţiei de director de îngrijiri.

De precizat este faptul că și dacă acești trei candidați înscriși pentru funcțiile de conducere nu vor trece examinarea, conducerea unității medicale poate să numească, prin delegație, pentru trei luni, pe cei care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege. Ulterior, aceștia mai pot primi un termen de încă trei luni, după care este obligatorie reluarea concursului.

Concursul de manager al Spitalului Municipal de Urgență Roman s-a încheiat în aprilie 2016, postul fiind ocupat în prezent de medicul Maria Andrici, care are contract pentru o perioadă de patru ani.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • titlu de manele.

  • Se pare ca unii sunt batuti in cuie pe locurile lor – e simplu , acelasi test , fara concurenta , iar dl Leo isi pastreaza functia nestingherit- Este numit politic , este mereu in campanie electorala si este principalul vinovat de dezastrul din Spitalul Roman , Care e vina lui ? FACE ECONOMII LA BANII PLATITI DE STAT PENTRU ASIGURAREA SERVICIILOR SPITALULUI IN SCHIMB RISIPIND VIETILE CELOR CARE AJUNG SA SE TRATEZE IN ACEST SPITAL .,DE CE TREBUIE SA ITI CUMPERI MEDICAMENTELE CAND ESTI LA TRATAMENT IN SPITAL – UITE DOAR PENTRU MOTIVUL ASTA DL LEO TRE’ SA PLECE . DE CE SA FACI ECONOMII CAND SUNT ATAT DE MULTE DE CUMPARAT PENTRU ATELIERUL DE REPARATII , PENTRU PARCUL AUTO SI TOT ASA .DE CE SA FACI ECONOMII CAND POTI ANGAJA PERSONAL – CARE LIPSESTE MAI ALES LA URGENTA – DLE LEO LASA-NE SA NE AUTOGOSPODARIM , DU-TE LA TARGUL NEAMT SI IA-TI SI PALATUL CU TINE . SPER CA DE DATA ASTA DNA-UL SA VERIFICE TOATE ACESTE ASA ZISE EXAMENE , SI SA VERIFICE SI ANGAJARILE DIN SPITAL DE 10 ANI INCOACE – POATE SE VA FACE ORDINE . NU VA UREZ SUCCES LA EXAMEN CA SE STIE DEJA …

  • deci,deci oricum posturile sunt dedicate..