Cine sunt romașcanii care pot primi o locuință prin programul ANL

Cine sunt romașcanii care pot primi o locuință prin programul ANL

 

Primăria municipiului Roman a publicat lista solicitanţilor care au acces la o locuinţă ANL în anul 2017, în ordinea punctajului. Pe listă se regăsesc 96 de tineri cu vârsta de până la 35 de ani care îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a obţine o locuinţă construită prin programul naţional al ANL.

Lista poate fi consultată pe pagina oficială a instituţiei (http://primariaroman.ro/Anunturi/2017-03-17_ANL_punctaj.pdf) sau la Biroul Unic, eventualele contestaţii, împreună cu documentele justificative, putând fi depuse până pe 24 martie. După soluţionarea contestaţiilor, lista finală cu solicitanţii şi punctajul obţinut de fiecare în parte va fi supusă dezbaterii în şedinţa de Consiliu Local. Conducerea Primăriei Roman a predat terenul ANL în vederea construirii, din acest an, a încă două blocuri de locuinţe pentru tineri.

Acces la aceste locuințe au tinerii care nu au împlinit încă 35 de ani, care au un loc de muncă pe raza municipiului Roman, așadar au venituri care să demonstreze faptul că își pot achita chiria. Ulterior, aceștia pot să-și cumpere locuințele, însă prețul unitar impus de stat pentru metrul pătrat de apartament este unul destul de prohibitiv pentru romașcani. O locuință pentru tineri poate fi cumpărată în rate, achitate către Locato, cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare. Dobânda este constituită din dobânda de referință a BNR, la care se adaugă două puncte procentuale și se aplică la valoarea rămasă de achitat a locuinței. Transferul de proprietate asupra locuinței către cumpărător se achită integral valoarea de vânzare. Până la acea dată locuința  rămâne în administrarea Locato, societate a Consiliului Local Roman. Prin Ordinul nr. 1077 din 29 iulie 2016, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a fost stabilită o valoare de înlocuire de 1.757,88 lei/mp metru inclusiv TVA. „Valoarea de înlocuire se stabilește anual și reprezintă baza de calcul a valorii de vânzare a locuințelor construite de ANL prin programul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii”, precizează Agenția Națională pentru Locuințe.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0