„Cine are interesul să erodeze încrederea în dascălul român?”

„Cine are interesul să erodeze încrederea în dascălul român?”

 

 

Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ și Cercetare Științifică Neamț constată cu îngrijorare că, în ultimii ani, cadrele didactice au fost supuse sistematic atacurilor, insultelor, agresiunilor și umilințelor, atât din partea elevilor, cât și a părinților.

Statisticile oficiale arată amploarea acestui fenomen, iar cazurile relatate în nenumărate rânduri, de mass-media sau de social media, demonstrează că statutul dascălului român a fost puternic afectat în ultimii ani de răsturnarea nenaturală a scării valorice, de inconsecvența politicii educaționale și democrația prost înțeleasă.

Ultimul caz de acest fel – cel al învățătorului Spiridon Andrieș de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași –, prezentat în media fără o documentare onestă, completă, nepartizană și lipsită de prejudecăți, a creat derapaje majore, reacții distorsionate, punând la îndoială competențele cadrului didactic, calitatea actului educațional și buna credință.

Toate acestea induc în mentalul colectiv ideea că sistemul național de educație nu mai este performant, nu mai este de încredere și nu mai oferă siguranță – în concluzie este un eșec.

Ținând cont de faptul că la realizarea educației contribuie mai mulți factori (familie, școală, mediul social, instituții culturale și structuri asociative) aflați în strânse relații ce se condiționează reciproc, admitem că uneori pot apărea probleme în legăturile complexe dintre părinți, copii și profesori, însă respingem tendința actuală a părinților de a incrimina exclusiv cadrele didactice pentru nereușitele sistemului de educație românesc.

Suntem dezamăgiți și ne delimităm de reacția doamnei Ecaterina Andronescu, Ministrul Educației, care, prea repede și fără o informare serioasă, s-a declarat îngrozită de știrea conform căreia „învățătorul nu știe carte” și a cerut o comisie de anchetă.

Ne exprimăm convingerea că realitatea impune o regândire a răspunderii în mediul educațional pentru a readuce ordinea, respectul și disciplina în spațiul școlar, în care profesori bine pregătiți și părinți responsabili să provoace schimbarea mult dorită.

Prof. Gabriel Ploscă,
Președintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ

Comunicat de presă

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0