Cinci persoane „cu risc fiscal” din Neamț, în vizorul ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat luni, 10 august, lista distribuţiei pe judeţe a celor 313 persoane care vor face obiectul primelor verificări în cadrul „Programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal”. Judeţul Neamţ figurează cu cinci persoane pe această listă, în timp ce celelalte judeţe din zonă se prezintă astfel: Bacău – 7, Iaşi – 5, Vaslui – 2, Botoşani – 4, Suceava – 14.

Săptămâna trecută, ANAF a anunţat că a început verificarea persoanelor fizice cu venituri mari şi care prezintă „risc fiscal ridicat”.

Fiscul va urmări categorii precum „maneliştii, cămătarii şi personalităţi ale vieţii publice”, după cum a anunţat preşedintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu. „Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalităţi ale vieţii publice, manelişti, cămătari etc, cu toţii fiind pentru noi doar contribuabili cu obligaţii declarative. Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile”, a precizat preşedintele ANAF.

Decizia a fost luată de conducerea ANAF ca urmare a analizelor de risc fiscal efectuate de Direcţia Verificări Fiscale asupra persoanelor fizice.


COMENTARII

WORDPRESS: 0